Ciucă le transmite primarii PNL din Constanţa: Faceţi staţiunile litoralului să redevină atractive pentru turişti
„Constanţa, litoralul, peste tot pe unde avem primari liberali, faceţi staţiunile de pe litoral să redevină atractive pentru turiştii din România şi din străinătate. Din păcate, în momentul de faţă românii îşi doresc mai mult să plece în străinătate decât să vină pe litoralul din România. Aici, cred că este un proiect pe care domnul preşedinte al Consiliului Judeţean, primarul Constanţei, cu ceilalţi primari ai localităţilor de litoral, trebuie să veniţi şi să gândim un proiect împreună, să chemăm mediul de afaceri şi să trecem la treabă cu toţii. Pentru că este păcat. Avem o resursă incredibilă şi nu o folosim la capacitatea ei maximă”, a afirmat Ciucă în cadrul unei reuniuni a aleşilor PNL din administraţiile publice constănţene, scrie Agerpres.
Liderul PNL a spus că alte ţări obţin 10% din PIB din turism, în timp ce în România doar aproape 2% din PIB provin din turism.
„Sunt ţări care au un procent de peste 10% din PIB bani proveniţi din turism, noi abia urcăm la 2%, cu o ţară care ar putea să asigure 10 – 15% din PIB. Dar măcar să ajungem la 5%. Să reinventăm turismul balnear, suntem aici unde slavă Domnului aveţi capacitate (…). Asta este ceea ce îmi doresc eu foarte mult de la Partidul Naţional Liberal – filiala Constanţa. Sunt convins că puteţi să faceţi”, a susţinut Nicolae Ciucă.