Ciucă: Nu doar deficitul este o problemă, este şi datoria publică
„Din discuţiile pe care le-am avut cu ministrul de Finanţe, cu domnul Marcel Boloş, a rezultat foarte clar, şi după ultima activitate pe care a avut-o la Bruxelles săptămâna aceasta, că se menţin parametrii agreaţi împreună cu Comisia şi prevăzuţi în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. De asemenea, s-a acceptat ca între Guvernul României şi Banca Mondială să existe un studiu prin care să se stabilească măsurile pentru reducerea deficitului şi eu consider şi este corect să spunem acest lucru, nu doar deficitul este o problemă, este şi datoria publică pe care trebuie să le gestionăm cât se poate de chibzuit pentru că România nu este încă la acea stabilitate, la acel echilibru macroeconomic prin care să poată să-şi permită şi un deficit şi o datorie publică mari”, a declarat Ciucă.
Preşedintele şi candidatul PNL în alegerile prezidenţiale a participat, vineri, la finalizarea lucrărilor la centura municipiului Beiuş, proiect realizat cu fonduri europene, scrie scrie Agerpres.