Ciucă: Pensiile au crescut cu 60% în timpul guvernării liberale

06 04. 2024
Ciucă

Acesta a afirmat, în cadrul evenimentului de lansare a candidaţilor PNL la Consiliul Judeţean şi la primăriile din judeţul Botoşani, că liberalilor nu trebuie să le fie ruşine cu ceea ce au făcut.

„Pe guvernare liberală, pensiile au crescut cu 60%. Punctul de pensie – de la 1.265 la 1.785. Anul acesta au crescut cu 13%. La finalul anului va ajunge punctul de pensie la 2.032. Nu avem de ce să ne fie ruşine atunci când vorbim de ceea ce am făcut”, a afirmat Ciucă.

Acesta a susţinut, de asemenea, că numărul localităţilor care beneficiază de apă, canalizare şi drumuri modernizate s-a dublat în timpul guvernării liberale.

„Primarii ştiu foarte bine că această asumare a proiectului Anghel Saligny, de aproximativ 65 de miliarde de lei, alături de tot ceea ce s-a întâmplat prin PNDL şi celelalte proiecte pe fonduri europene, a dus ca în România, în mediul rural, să creştem de la 30% număr de localităţi în care avem apă, canal, asfalt, să ajungem la 62%, deci s-a dublat numărul, oameni buni. Tendinţa este în continuare de creştere. Rostul administraţiei liberale este acela de a crea oamenilor condiţii de viaţă, condiţii de trai cât mai bune”, a adăugat Ciucă.