Ciucă: PNL își asumă angajamentul ferm ca până în 2028 salariile din Educaţie să ajungă la același nivel cu cele din Sănătate

04 11. 2024
Ciuca si profesorii

”La întâlnirea din această seară, alături de aproape 2.000 de cadre didactice, am reafirmat un adevăr simplu: viitorul României depinde de calitatea educaţiei, iar o educaţie de calitate începe cu profesorii! Prea des am auzit că cea mai bună investiţie este în educaţie. Eu spun şi mai clar: această investiţie trebuie să însemne investiţia în profesori. PNL îşi asumă un angajament ferm: până în 2028, salariile din Educaţie vor ajunge la acelaşi nivel cu cele din Sănătate”, a declarat preşedintele PNL, candidat la prezidenţiale, într-o postare pe Facebook.

Potrivit acestuia, profesorii sunt fundamentul unui viitor mai bun, iar finanţarea unei educaţii de calitate începe cu salariile lor.

”Aceasta este promisiunea noastră pentru a motiva şi respecta cadrele didactice şi pentru a oferi Educaţiei locul pe care îl merită”, a precizat liderul liberal.