Ciucă spune că proiectul ce permite comasarea referendumului cu alegerile prezidenţiale e pe o traiectorie bună. A trecut de Comisia juridică
„Amendamentul a fost depus. Astăzi mi-a comunicat liderul grupului de la Camera Deputaţilor, Gabi Andronache, faptul că a trecut de Comisia juridică – mai este o comisie. Ca atare, legea este pe o traiectorie foarte bună şi urmează să fie votată. (…) Din moment ce a trecut în Comisia juridică, eu cred că e suficient de bine explicat şi argumentat demersul nostru”, a arătat el într-o conferinţă de presă, scrie Agerpres.
Ciucă a explicat că, potrivit legislaţiei actuale, referendumul local convocat de primarul Capitalei, Nicuşor Dan, se poate desfăşura în aceeaşi zi cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, însă procesul ar trebui organizat în săli separate. El a menţionat că, în cazul în care Parlamentul nu va vota proiectul iniţiat de PNL, Primăria Capitalei va suporta costurile generate de organizarea unor secţii suplimentare.
„În momentul de faţă, aşa cum prevede legea, un referendum la nivelul autorităţilor locale, ca să poată să se desfăşoare în aceleaşi secţii, ar fi trebuit să aibă loc în acelaşi timp cu un referendum la nivel naţional. Altfel, primăria poate să solicite organizarea unui astfel de referendum, iar acesta să se desfăşoare pe costurile primăriei, în săli separate. Ca atare, în funcţie de modificarea legii şi dacă legea va putea fi modificată şi să se desfăşoare referendumul pe aceeaşi logistică a alegerilor, va fi o diminuare de costuri. Dacă nu, primăria – aşa cum am discutat cu domnul Nicuşor Dan – are asigurate fondurile necesare să se desfăşoare în secţii separate”, a spus liderul PNL.
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, şi-a reiterat susţinerea pentru referendumul local convocat de primarul Capitalei, Nicuşor Dan. El a subliniat că referendumul local „nu trebuie tratat superficial” şi că acesta trebuie să devină „catalizatorul unei reforme administrative” la nivelul Capitalei. În acest sens, a pledat pentru o reîmpărţire a competenţelor şi atribuţiilor la nivelul autorităţilor locale, urmând ca banii să fie distribuiţi între primării în funcţie de aceste competenţe.
„În ceea ce priveşte partea de urbanism, în general, susţin, dar trebuie să ne uităm foarte atent la încărcătura birocratică pe care o va avea PMB. Mi-ar plăcea ca cel puţin autorizaţiile pentru proiecte publice să rămână la primăriile de sector, pentru că acestea sunt foarte importante, dar în general susţin. În ce priveşte bugetul, această discuţie urmează să aibă loc, pentru că banii trebuie să urmeze competenţele legale. Dacă PMB are competenţe şi justifică ca banii să meargă acolo, nu am niciun fel de problemă, dacă mărim şi capacitatea administrativă. Dacă PMB are termoficare, apă, canal, utilităţi mari, evident că are nevoie şi de bani pentru investiţii, dar să aibă şi capacitate administrativă. Dar şi primăriile de sector au preluat competenţe foarte importante pe utilităţi. În primul rând, managementul deşeurilor, care atârnă foarte mult de bugetul fiecărui sector, este la sectoare; şcolile, tot ce înseamnă proiecte mari de investiţi noi – sunt la sectoare; parcurile trebuie să fie la sectoare”, a precizat edilul Sectorului 6.
Primarul ales al Sectorului 1, George Tuţă, a declarat la rândul său că referendumurile sunt „foarte bune”, deoarece reprezintă „un exerciţiu de democraţie prea rar întâlnit” în Bucureşti. El a apreciat că pe bucureşteni nu îi interesează dacă banii sunt cheltuiţi de PMB sau de primăriile de sector şi că aceştia îşi doresc în primul rând ca parcurile să fie bine amenajate, străzile să nu aibă gropi, şcolile să fie în siguranţă, iar serviciile publice să fie de calitate.
„Cred că această conectare la nevoile reale ale cetăţenilor este foarte bună. Şi noi, personal, la organizaţia PNL Sector 1 facem o strângere de semnături de susţinere pentru un proiect comunitar: Parcul sportiv. Îi invităm pe toţi bucureştenii să se alăture acestei iniţiative, pentru că este la urma urmei un proiect care vrea să ia de la stat şi să dea pentru mişcare. Deci, logica referendumului este foarte bună”, a spus el.