Ciucă: Societatea de termoficare din Focșani trebuie să-și ducă insolvența până la capăt, atribuțiile ei urmând să fie luate de o altă companie

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, sâmbătă, la Focşani, că ENET S.A., societatea de termoficare a municipiului, ar trebui "să îşi ducă tot parcursul pe insolvenţă până la capăt", după care o altă companie să preia responsabilitatea asigurării termiei în oraş, pentru a putea asigura continuitatea furnizării agentului termic către populaţie, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 06 aug. 2022, 15:05
Ciucă: Societatea de termoficare din Focșani trebuie să-și ducă insolvența până la capăt, atribuțiile ei urmând să fie luate de o altă companie

„Am discutat aspecte care ţin de unele probleme punctuale legate de termie în municipiul Focşani, înţelegând că structura locală este deja în insolvenţă. Deşi a derulat un proiect prin care să poată să producă energie prin cogenerare, în momentul de faţă nu a reuşit să depăşească momentul şi am convenit să găsim o soluţie în comun cu Ministerul Energiei, astfel încât să ne asigurăm că în această iarnă cetăţenii municipiului Focşani vor beneficia de termie. Este clar că cea mai la îndemână este ca această societate să îşi ducă tot parcursul pe insolvenţă până la capăt, după care reînfiinţarea unei alte societăţi care să poată să preia tot ceea ce ţine de responsabilitatea asigurării termiei la nivelul municipiului Focşani. Sigur, sunt aspecte tehnice pe care autorităţile locale, împreună cu Ministerul Energiei, pot să le rezolve, ţinând cont că există deja discuţii preliminare în acest sens”, a precizat Nicolae Ciucă.

El a arătat că societatea va fi ajutată cu fondurile necesare pentru ca locuitorii municipiului Focşani să nu rămână fără apă caldă şi căldură.

„Au fost şi alocări consistente, au fost deja şi câteva elemente de progres, ţinând cont de faptul că societatea a început să producă energie şi să vândă energie. Am înţeles că o parte din fonduri au fost recuperate şi vorbeau de 2,4 milioane pe care deja au reuşit să le realizeze. Sigur, prin alocare bugetară se vor putea asigura fonduri, astfel încât să putem rezolva problema”, a subliniat premierul.

În luna octombrie a anului 2019, ENET a intrat oficial în insolvenţă, magistraţii Tribunalului Vrancea numind atunci un administrator care să controleze deciziile luate de conducerea societăţii, respectiv dreptul de conduce activitatea sau de a administra bunurile.

De atunci, ENET S.A. a asigurat în mai multe rânduri apa caldă şi căldura cu program abonaţilor săi, printre care circa 10.500 de apartamente din oraş şi 237 de instituţii publice, şcoli şi grădiniţe, spitalul judeţean sau căminul pentru persoane vârstnice, iar în luna mai a acestui an a întrerupt furnizarea apei calde şi căldurii pentru mai bine de o lună.

Problemele societăţii de termoficare s-au agravat odată cu scumpirile la combustibili, societatea cerând în mai multe rânduri ajutorul Consiliului Local Focşani şi Guvernului pentru a reuşi să asigure agentul termic către populaţie.

La finele lunii mai, ENET S.A. a fost amendată cu 4,3 milioane de lei pentru că nu a achiziţionat până la data de 30 aprilie certificatele verzi care compensau poluarea produsă în anul 2021.

ENET S.A. a beneficiat de-a lungul timpului de ample programe de investiţii pentru reabilitarea sistemului de termoficare, valoarea totală a proiectului, în perioada 2008 – 2028, fiind de 70.030.293,09 lei din care Fondul European de Dezvoltare Regională a finanţat 50.168.425,86 lei, bugetul naţional – 7.672.818,07, iar bugetul municipiului Focşani – 1.180.433,55 lei, la care se adaugă TVA – 11.008.615,61 lei.

Sursa foto: Enetsa.ro

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul spaniol prelungește în 2025 perioada de aplicare a taxei temporare pe profiturile excepționale ale companiiilor energetice
Guvernul spaniol prelungește în 2025 perioada de aplicare a taxei temporare pe profiturile excepționale ale companiiilor ...
Guvernul de la Madrid a emis un decret ce prevede extinderea în 2025 a taxei temporare pe profiturile excepţionale ale companiilor energetice, a anunţat luni premierul Pedro Sanchez (foto), după......
Prețurile cripto au scăzut în urma conferinței de presă a Fed
Prețurile cripto au scăzut în urma conferinței de presă a Fed
După cum am menționat săptămâna trecută, am putea asista la o volatilitate ridicată pe piețele cripto în jurul reuniunii ...
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Lotul 1 Dumbrava - Mizil (21 km) al tronsonului Ploiești - Buzău din Autostrada Moldovei A7 a fost deschis luni circulației, ...
Ajutoare de stat de 150 de milioane de euro pentru producătorii din industria agro-alimentară care investesc în energie verde pentru autoconsum
Ajutoare de stat de 150 de milioane de euro pentru producătorii din industria agro-alimentară care investesc în energie ...
Producătorii din sectorul agricol și din industria alimentară își pot depune proiectele ce vizează investiții în ...