Ciucu: Acest guvern, dar şi viitorul executiv, trebuie să oprească indexarea salariilor şi a pensiilor şi să taie din alte cheltuieli ale statului

Prim-vicepreşedintele interimar al PNL Ciprian Ciucu afirmă că Guvernul trebuie să oprească indexarea salariilor şi a pensiilor până la sfârşitul acestui an şi să taie cheltuielile statului în următoarele luni, în contextul în care susţine că România are o problemă bugetară, iar fără acţiuni clare se va ajunge la un deficit de aproximativ 9%.
AGERPRES - mie, 18 dec. 2024, 16:10
Ciucu: Acest guvern, dar şi viitorul executiv, trebuie să oprească indexarea salariilor şi a pensiilor şi să taie din alte cheltuieli ale statului

„Elefantul din cameră: România nu are încă o problemă economică, are o problemă bugetară! Enormă: fără acţiuni clare, vom ajunge la un deficit bugetar de circa 9%, ceea ce este nesustenabil. Guvernul PSD-PNL (deci, atenţie, noi nu fugim de răspundere, ne asumăm greşelile trecutului!) a crescut foarte mult cheltuielile statului pe toate palierele: funcţionare, investiţii, salarii şi pensii (cele din urmă indexate cu peste 25% în acest an)! Trebuie acţionat pe două paliere: (1) până la sfârşitul acestui an, guvernul actual (cum ar fi corect) sau noul guvern (dacă va avea timp) trebuie să oprească indexarea salariilor şi a pensiilor – măsură foarte impopulară şi (2) în următoarele luni trebuie să taie cheltuielile statului, astfel încât să ajungem la un deficit bugetar, agreat cu Comisia Europenă de circa 7%”, a scris Ciucu, miercuri, pe Facebook.

El a subliniat că pensiile şi salariile nu vor scădea, scrie Agerpres.

Ciucu a amintit că Fitch a revizuit la negativă perspectiva ratingului României, susţinând că acest lucru „loveşte” la buget.

„România dacă nu ia credite, nu poate funcţiona. Restul sunt palavre. O perspectivă proastă înseamnă împrumuturi mai scumpe. Unul dintre motivele invocate de Fitch este chiar instabilitatea politică”, a mai scris liberalul.

El a precizat că reprezentanţi ai oamenilor de afaceri i-au transmis că au oprit propriile investiţii în afacerile lor şi în economie şi că aceştia aşteaptă un mesaj de încredere.

Ciprian Ciucu a susţinut că România fără un guvern la 1 ianuarie 2025 ar transmite un grav semnal extern politic şi economic de instabilitate, că nu mai este un partener serios în regiune.

„Dacă nu reuşim să creăm un nou guvern stabil, serios şi proeuropean, România va fi cu adevărat considerată o ţară nesigură; Cu toate problemele politice interne, România se bucură de sprijinul partenerilor strategici şi aliaţilor occidentali. Un eşec al formării noului guvern, lăsarea ţării fără o guvernare stabilă şi pro-europeană ar însemna şi o pierdere importantă de credibilitate în faţa partenerilor noştri externi. Ar fi într-adevăr o gravă iresponsabilitate ca, în loc să avem un guvern care să înceapă să refacă încrederea românilor prin reforme şi măsuri înţelepte, să ratăm formarea guvernului şi să pierdem şi credibilitate în faţa aliaţilor şi a pieţelor internaţionale”, a mai scris liberalul.

El a adăugat că „un blocaj acum în formarea noului guvern, generat de motive politicianiste, ar face mult mai dificilă gestionarea situaţiei politice, economice şi sociale de către orice alt viitor guvern şi preşedinte pro-european, democratici, ar amplifica problemele şi neîncrederea”.

„Pe plan politic intern, această nereuşită va fi un combustibil extraordinar pentru partidele care prin ceea ce fac ne izolează sau să ne scoată din UE şi NATO, chiar înaintea prezidenţialelor. Izolaţioniştii pescuiesc în ape tulburi, se hrănesc din crize. Rusia va alimenta orice breşă se creează în societate. Să nu le provocăm noi acum, ne-a fost de-ajuns imixtiunea externă şi problemele de credibilitate ale clasei politice”, a mai afirmat prim-vicepreşedintele PNL.

Te-ar mai putea interesa și
USR a propus să nu fie declarată o zi de doliu național în memoria lui Ion Iliescu, iar membrii partidului nu vor participa la funeralii
USR a propus să nu fie declarată o zi de doliu național în memoria lui Ion Iliescu, iar membrii partidului nu vor participa ...
Uniunea Salvați România a propus în şedinţa de guvern să nu fie declarată o zi de doliu naţional în memoria fostului preşedinte Ion Iliescu, anunţă liderul partidului, Dominic Fritz,......
Ministerul Mediului recunoaște că mai are de achitat către Romsilva 8,75 de milioane de lei pentru lucrările de corectare a torenților, situație care este în curs de soluționare
Ministerul Mediului recunoaște că mai are de achitat către Romsilva 8,75 de milioane de lei pentru lucrările de corectare ...
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a efectuat, în perioada 2022-2025, plăţi în valoare de peste 61 de ...
Wizz Air a adus un avion nou la Sibiu și anunță o nouă rută spre Milano Bergamo
Wizz Air a adus un avion nou la Sibiu și anunță o nouă rută spre Milano Bergamo
Transportatorul aerian Wizz Air a adus a doua aeronavă în baza sa de pe Aeroportul Internațional Sibiu. La începutul ...
A 25-a ediție a Traineeship-ului Rompetrol a început astăzi. 30 de tineri au fost selectați să participe
A 25-a ediție a Traineeship-ului Rompetrol a început astăzi. 30 de tineri au fost selectați să participe
KMG International (Rompetrol) a dat startul unei noi ediții a programului de Traineeship, o tradiție ajunsă în cea de-a ...