Ciucu îi recomandă lui Clotilde Armand să îşi revizuiască atitudinea şi să formeze o majoritate. PNL nu va vota tichetele anticriză pentru bucureştenii din Sectorul 1

Preşedintele PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, a declarat că liberalii nu vor vota tichetele de 1.000 lei pentru energie, propuse de primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, menţionând că acestea nu au bază legală.
AGERPRES - joi, 13 oct. 2022, 13:45
Ciucu îi recomandă lui Clotilde Armand să îşi revizuiască atitudinea şi să formeze o majoritate. PNL nu va vota tichetele anticriză pentru bucureştenii din Sectorul 1

Totodată, el i-a reproşat lui Armand o atitudine „extrem de conflictuală” şi că „se ceartă permanent, cu toată lumea, în toate direcţiile”. Liderul liberal i-a recomandat lui Armand să îşi revizuiască complet atitudinea şi să aleagă un partid, între PNL şi PSD, care să îi asigure majoritatea în Consiliul Local, scrie Agerpres

„Să aibă un discurs transparent, o negociere transparentă, să îşi facă o majoritate. Este esenţial să ai o majoritate. (…) După ce ţi-ai negociat această majoritate, trebuie să împarţi puterea, nu ai câştigat singur nişte alegeri. Eu am cinci instituţii importante în subordinea a doi viceprimari, care nu sunt de la mine din partid. Trebuie să împarţi puterea, să le dai şi acelora care au fost cu tine în campania electorală şansa să îşi facă mandatele. Nu trebuie să le faci dosare penale şi să îi urci pe Facebook, să îţi iei mii de like-uri de prin ţară, dar nu de la tine din sector, şi să întreţii această stare de tensiune cu jigniri de pe toate părţile, repetate, acelaşi lucru. Nu am văzut o aplecare şi o bunăvoinţă, doar o politică a forţei”, a arătat Ciucu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Întrebat cum comentează acuzaţiile primarului Clotilde Armand, conform căreia consilierii PNL îi blochează proiectele, Ciucu a arătat că deşi liberalii au votat în favoarea mai multor proiecte de investiţii, execuţia bugetară în Sectorul 1 este „sub 5%”.

„Nu e vorba de rea voinţă. E vorba de un mod permanent, conflictual – şi o zic cu mâhnire, pentru că am fost cu doamna primar în campania electorală – dar tot ce a făcut a fost să se certe permanent, cu toată lumea, în toate direcţiile. Nu aşa poţi să îţi duci un mandat. Pentru că acum se transformă în victimă competentă, pentru că PNL Sector 1 nu îi votează proiectele. PNL Bucureşti are doar rol de coordonare, nu poate impune decizii filialelor, indiferent de sector. Eu i-am zis şi domnului Burduja, şi colegilor de la Sectorul 1: votaţi-i proiectele şi ieşiţi în public şi explicaţi ce nu merge, pentru că o transformăm în victimă competentă şi nu este cazul. Din punctul meu de vedere, nu ştiu dacă mai pot face ceva…”, a spus Ciucu.

Liderul PNL Bucureşti a mai spus că s-a întâmplat să stea şi până la ora 1,00 noaptea pe Zoom, cu reprezentanţii USR şi PNL Sector 1, pentru „a-i aduce la acelaşi numitor comun”, dar că şi-a dat seama că „din păcate, e un caz pierdut”. El a adăugat că a depus „un efort susţinut” timp de trei luni, alături de preşedintele USR Bucureşti, Vlad Voiculescu, „pentru a salva” situaţia de la Sectorul 1.

„Orice discutam, orice negociere, a doua zi după ce se lua decizia, nu se întâmpla. (…) O atitudine extrem de conflictuală, permanent întreţinută, în toate direcţiile (…) şi o zic cu mâhnire, pentru că sunt cu USR la coaliţie în Sectorul 6. Şi funcţionează foarte bine şi la Consiliul General, şi la Sectorul 2”, a adăugat el.

Ciucu a mai spus că liberalii nu vor susţine proiectul voucherelor, deoarece nu are bază legală.

„Asta s-a întâmplat şi înainte la Primăria Capitalei. O primărie nu trebuie să fie o agenţie de plăţi sociale. O primărie trebuie să vină cu proiecte de infrastructură şi să livreze populaţiei servicii publice de calitate: de la curăţenie, până la transport public, dacă are acele competenţe; spaţiu verde, şcoli, grădiniţe, acolo trebuie să meargă banii. Nu văd care e baza legală, pentru că asta a fost o idee aruncată, aşa, în spaţiul public. (…) Nu votăm orice prostie. În plus, nu ştiu ce are de câştigat doamna primar cu această măsură, pentru că se adresează altui electorat, nu propriului electorat”, a spus liderul liberal.

El a apreciat că inclusiv punerea în practică a acestui proiect ar prezenta dificultăţi.

„Imaginaţi-vă ce înseamnă să ai 170.000 de oameni care vin să deconteze facturi de uşi, ferestre şi centrale termice. Deci, capacitatea administrativă a unei primării va fi pusă la încercare pentru un asemenea gest”, a spus edilul Sectorului 6.

Ciprian Ciucu a adăugat că un primar trebuie să propună proiecte, dar şi „să fie echilibrat” şi să poată să formeze o majoritate la nivelul Consiliului Local.

„Nu eşti doar, acolo, un administrator. Un primar este un politician. Nu contează cu cine îşi face Consiliul Local şi cu cine îşi face majoritatea. Este datoria lui ca primar să îşi facă majoritatea. Este prima datorie pe care o are pentru cetăţeni. Asta înseamnă că trebuie, nu să le facă dosare penale consilierilor locali, după care să le ceară votul. Trebuie să îi aducă la masă, să negocieze”, a spus primarul Sectorului 6.

El a menţionat că există 30 de proiecte de hotărâre elaborate de către consilierii locali PNL pe care primarul Armand nu le pune pe ordinea de zi. Ciucu a oferit exemplul Sectorului 6, unde cinci din nouă insituţii se află în subordinea viceprimarilor, chiar dacă aceştia fac parte din alt partid politic decât PNL.

„M-am ţinut la linie de negocierea politică, mi-am respectat consiliul local şi consilierii locali, indiferent de partidul politic şi nu iau decizii şi nu pun nimic pe ordinea de zi fără să am acceptul coaliţiei de guvernare de la Sectorul 6. Pentru că este datoria primarului să fie şi un bun politician, să ştie să creeze majorităţi, să nu antagonizeze pe toată lumea şi să deschidă fronturi în toate direcţiile. Am şi eu luptele mele, nu întotdeauna foarte cunoscute. Vreau să iau pieţele înapoi, care au fost date pe 30 de ani”, a spus el.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...