Ciucu spune că Primăriei Capitalei trebuie să i se permită să se îndatoreze pentru a prelua ELCEN. „Decizia e politică şi e la Finanţe”

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, preşedinte al PNL Bucureşti, a pledat joi pentru o creştere a plafonului de îndatorare în cazul Primăriei Capitalei, astfel încât aceasta să poată prelua ELCEN şi să modernizeze sistemul de termoficare din Bucureşti.
AGERPRES - J, 13 oct. 2022, 13:20
Ciucu spune că Primăriei Capitalei trebuie să i se permită să se îndatoreze pentru a prelua ELCEN.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinută alături de primarul general, Nicuşor Dan, Ciucu a declarat că decizia creşterii plafonului de îndatorare este una politică şi aparţine Ministerului de Finanţe, scrie Agerpres.

„Situaţia este extrem de gravă. Consiliul General şi-a făcut datoria, Primăria Generală a venit cu un plan. Acum decizia este politică şi este la nivelul Ministerului de Finanţe, ca să fie foarte clar. Şi miza nu este doar insolvenţa, ci miza sunt anii care trec degeaba. Dacă – sper să iasă în curând – iese din insolvenţă ELCEN, poate să acceseze Fondul de modernizare. Cum este CET Vest, pot să fie şi celelalte CET-uri modernizate şi împreună să facem SACET-ul, despre care se vorbeşte de 20 de ani şi nu se face nimic, adică sistemul centralizat de termie”, a spus Ciucu.

El a adăugat că realizarea SACET ar permite companiei Termoenergetica să preia CET-urile, să le eficientizeze din punct de vedere tehnologic şi să modernizeze magistralele. Ciprian Ciucu a menţionat că pledat personal, în cadrul uneia dintre şedinţele cu reprezentanţii Guvernului, pentru acest proiect.

„Toată lumea ştie situaţia. Decizia întârzie să apară. Care este decizia corectă? Este foarte simplu: creşterea plafonului de îndatorare al PMB. Primăria Capitalei are unul dintre cele mai mici plafoane de îndatorare, raportat la bugetul pe care îl are. Îşi permite să ia de pe piaţă bani pe care să îi ducă în proiecte de modernizare, la nişte dobânzi bune, zic eu. Şi poate executa aceste investiţii. Pentru că fără investiţii o să avem, ca în Ziua cârtiţei, aceeaşi discuţie an de an. Conductele acestea nu se repară singure. Trebuie să aibă proiecte şi bani puşi acolo, pentru că şi partea de proiectare durează: să faci studiu de fezabilitate, partea de proiectare, să faci achiziţiile”, a precizat primarul Sectorului 6.

El a menţionat că, dacă această decizie ar fi aparţinut Consiliului General al Capitalei, ea ar fi fost adoptată deja. Ciprian Ciucu a subliniat că nu înţelege de ce întârzie decizia privind creşterea plafonului de îndatorare, care are trebui adoptată de Ministerul de Finanţe.

„Nu înţeleg de ce se întârzie această decizie. Sper ca domnul ministru de Finanţe să înţeleagă situaţia. Aceasta este iarăşi o tragedie a Bucureştiului. Capitala aceasta este dependentă de decizii care se iau la nivel guvernamental şi sunt două exemple foarte clare, dar sunt mult mai multe: Metrorex – Ministerul Transporturilor şi ELCEN – Ministerul Energiei, plus Ministerul de Finanţe, Ministerul Economiei. Toate aceste ministere care au un cuvânt de spus pe Bucureşti sunt conduse – că aşa e la nivel guvernamental, şi poate e normal – de oameni care nu au nicio legătură cu Bucureştiul şi nu îi conştientizează problemele şi nu iau decizii pentru Bucureşti”, a adăugat Ciucu.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu cere DNA o copie a presupusului denunț pe care l-ar fi făcut. Vicepremierul spune că nu a semnat și depus niciun denunț, ci doar a dat declarații cu privire la fapte
Dragoș Anastasiu cere DNA o copie a presupusului denunț pe care l-ar fi făcut. Vicepremierul spune că nu a semnat și ...
Vicepremierul Dragoş Anastasiu afirmă că nu a semnat şi nu a depus un denunţ în dosarul de corupţie ale unor funcţionari din ANAF şi solicită DNA o copie a "presupusului denunţ"....
Dragoș Pîslaru (MIPE): Am deblocat semnarea contractelor pentru măsurile din componenta RePowerEU din PNRR
Dragoș Pîslaru (MIPE): Am deblocat semnarea contractelor pentru măsurile din componenta RePowerEU din PNRR
Semnarea contractelor pentru măsurile din componenta RePowerEU din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) ...
Viktor Orban, aflat la Băile Tușnad, declară că nu va vota noul buget pe șapte ani al UE, dacă Bruxelles-ul nu deblochează toate fondurile suspendate pentru Ungaria
Viktor Orban, aflat la Băile Tușnad, declară că nu va vota noul buget pe șapte ani al UE, dacă Bruxelles-ul nu deblochează ...
Guvernul Ungariei nu va sprijini noul buget pe şapte ani al Uniunii Europene dacă Bruxelles-ul nu deblochează toate fondurile ...
Giorgia Meloni e de acord cu recunoașterea statului Palestina, dar nu acum. Mai întâi trebuie înființat
Giorgia Meloni e de acord cu recunoașterea statului Palestina, dar nu acum. Mai întâi trebuie înființat
Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, a declarat sâmbătă că recunoaşterea statului Palestina înainte de înfiinţarea ...