Ciugud, promotorul naţional al conceptului „Smart Village”, îşi lansează propria monedă virtuală – CIUGUban, scrie Agerpres.
„Moneda va fi folosită, în primă fază, pentru a recompensa cetăţenii, în special copiii, care colectează selectiv deşeurile şi reciclează ambalajele din plastic, sticlă şi aluminiu. Proiectul presupune montarea în comună a unor staţii de preluare şi reciclare a ambalajelor, unde cetăţenii vor putea depune sticlele, PET-urile şi dozele de aluminiu, iar în schimbul acestora vor primi monede virtuale, CIUGUbani, care vor putea fi folosite în comunitate. Monedele nu au valoare de criptomonedă, ci sunt doar o formă de recompensare a cetăţenilor şi de stimulare a reciclării şi colectării selective”, se precizează în comunicatul administraţiei locale.
Prima astfel de staţie a fost montată în curtea Şcolii Gimnaziale Ciugud, prima şcoală smart din mediul rural din România, fiind personalizată sub forma unui roboţel.
„Acesta a fost numit ‘Verzulică – roboţelul reciclator’, iar copiii sunt provocaţi, până la sfârşitul vacanţei de vară, să recicleze cât mai multe ambalaje şi să colecteze cât mai multe monede virtuale. La începutul noului an şcolar, monedele virtuale colectate vor fi convertite în bani reali, pe care copiii îi vor putea folosi pentru a finanţa mici proiecte şi activităţi educaţionale sau extraşcolare”, arată sursa citată.
În cea de-a doua fază a proiectului, administraţia locală din Ciugud va monta astfel de staţii de reciclare şi în alte zone din comună, iar cetăţenii ar putea primi în schimbul monedelor virtuale reduceri la magazinele săteşti, care vor intra în acest program.
De asemenea, echipa primăriei Ciugud analizează şi lucrează şi la posibilitatea ca, în viitor, cetăţenii să poată folosi monedele virtuale pentru a primi anumite reduceri de taxe sau impozite, idee care ar presupune inclusiv promovarea unei iniţiative legislative în acest sens.
„Protejarea mediului înconjurător este extrem de importantă pentru satele noastre. Pentru un viitor curat este nevoie ca noi, cei din prezent, să ne implicăm activ în protejarea naturii şi în reducerea poluării. Din păcate, ambalajele de aluminiu, plastic şi sticlă ajung acum în râuri şi în natură. (…). În contextul în care aşteptăm legea returnării garanţiei, am lansat acest proiect prin care vrem să educăm viitorii cetăţeni ai Ciugudului. E important pentru copiii noştri să înveţe să recicleze şi să protejeze natura, aceasta fiind cea mai importantă moştenire pe care o vor primi”, a spus, potrivit sursei citate, primarul Gheorghe Damian.
Proiectul pilot de la Ciugud este implementat de administraţia locală în parteneriat cu o companie americană care produce automate de colectare a ambalajelor.