Ciurchea, CNAS: Contractul-cadru cu furnizorii de servicii medicale va fi semnat probabil în luna martie

Contractul-cadru cu furnizorii de servicii medicale va fi semnat probabil în luna martie, după consultarea pe care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) o va avea cu toţi partenerii implicaţi, a precizat miercuri pentru AGERPRES preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea.
Economica.net - mie, 14 ian. 2015, 15:57
Ciurchea, CNAS: Contractul-cadru cu furnizorii de servicii medicale va fi semnat probabil în luna martie

„Contractul-cadru cu furnizorii de servicii medicale va fi semnat probabil în luna martie, în funcţie şi de cât de repede terminăm discuţiile cu toţi partenerii. Înainte de semnare trebuie discutate cu partenerii de dialog viitoarele norme, viitorul contract, modificări la contract, pentru că de fapt contractul este pe doi ani. Am trimis deja invitaţii pentru toţi partenerii, există un calendar în acest sens”, a explicat Ciurchea.

Referindu-se la contractele cost-volum în urma cărora vor mai intra pe lista de medicamente compensate şi gratuite alte molecule, preşedintele CNAS a spus că miercuri a fost publicat în Monitorul Oficial modelul unui astfel de contract.

„Astăzi a fost publicat în Monitorul Oficial modelul de contract şi de aici încolo putem demara lucrurile pentru a putea încheia contractele cost-volum”, a spus Vasile Ciurchea.

Întrebat în legătură cu faptul că producătorii de medicamente susţin că există un blocaj din cauza demisiilor membrilor comisiilor de specialitate, Ciurchea a răspuns: „Da, există acest fenomen de demisie al unor membri ai comisiilor, dar noi ne adresăm în lipsa comisiilor societăţilor medicale de profil”.

Te-ar mai putea interesa și
Blocaj pentru micii româneşti şi salamul de Sibiu. Exporturile în Marea Britanie şi SUA sunt oprite din cauza pestei porcine africane
Blocaj pentru micii româneşti şi salamul de Sibiu. Exporturile în Marea Britanie şi SUA sunt oprite din cauza pestei ...
Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine africane care încă evoluează pe teritoriul României, ţara fiind......
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European şi vicepreşedinte PSD, a afirmat, duminică, ...
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Preşedintele filialei judeţene Suceava a Partidului Naţional Liberal (PNL), Gheorghe Flutur, a declarat, duminică, la ...
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Preşedintele în exerciţiu al SUA, Joe Biden, a numit "un alt rezultat istoric" acordul COP29 pentru finanţarea eforturilor ...