Claudiu Ardeleanu, Autoritatea Vamală Română: Sistemul RO e-Sigiliu va fi implementat cel mai devreme peste șase luni. Trebuie îndeplinită procedura de achiziție

18 01. 2024
vama ucraina sighetu marmatiei 4324656765

„RO e-Sigiliu a apărut dintr-o necesitate de combatere a evaziunii fiscale…El va fi implementat cel mai devreme peste șase luni pentru că este o întreagă procedură de achiziţie care trebuie îndeplinită. El va fi utilizat în comun de către Vama Română, colegii mei de la Control, şi ANAF, prin colegii de la Antifraudă. Presupune aplicarea unui sigiliu electronic pe mijloacele de transport la intrarea în ţară şi ulterior el va fi scos de pe mijlocul de transport. Este o declaraţie pe care o dă şoferul pentru că presupune o garanţie ca să nu pierdem aceste sigilii. Dar aşa cum vă spuneam nu se va aplica pe orice transport. Numai pe transporturile care sunt considerate de risc. De altfel ar fi şi imposibil pentru că nu avem capacitatea administrativă să folosim pentru toate transporturile aşa ceva”, a declarat Claudiu Ardeleanu, la Conferinţa Anuală de Fiscalitate 2024 organizată de EY, transmite Agerpres.

El a mai afirmat că în acest an se doreşte finalizarea activităţilor de modernizare a unor sisteme electronice, printre care sistemul naţional de import şi cel de export.

Claudiu Ardeleanu a menţionat că se doreşte ca principalele beneficii ale sistemului naţional de import să fie implementate până pe data de 30 iunie 2024 în timp ce modernizarea sistemului naţional de export ar urma să fie implementată din 12 februarie 2024.

Potrivit Ordinului AVR/ANAF nr. 5 din 4 ianuarie 2024, pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea criteriilor de risc care stau la baza analizei, aplicarea sigiliilor inteligente şi monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri – RO e-Sigiliu, precum şi a unor formulare, sistemul naţional RO e-Sigiliu este bazat pe utilizarea unei aplicaţii informatice şi a unor dispozitive inteligente care asigură autorităţilor competente accesul la informaţii privind localizarea mijloacelor de transport pe care sunt montate, în scopul urmăririi deplasării pe cale rutieră a bunurilor cu risc aflate sub supravegherea autorităţii vamale/fiscale.

e-Sigiliu este un dispozitiv inteligent care înregistrează şi transmite informaţii de stare şi poziţie către aplicaţia informatică în vederea urmăririi deplasării pe cale rutieră a bunurilor, utilizat independent sau alături de sigiliile vamale/fiscale aplicate de autoritatea vamală/fiscală pentru sigilarea compartimentului marfă încărcat cu bunuri cu risc, aflate sub supravegherea autorităţilor vamale/fiscale, care asigură funcţia de înregistrare.

Umătoarele informaţii sunt introduse în aplicaţia informatică şi sunt asociate cu e-Sigiliul aplicat: numărul de înmatriculare al mijlocului de transport, felul bunurilor – încadrare tarifară, cantitate, valoare, destinaţie, rută, operatori economici implicaţi, date de identificare ale şoferului.