Claudiu Năsui: Încercăm că obţinem toate avizele necesare de la Comisia Europeană pentru măsura 3
„Ieri (marţi n.r) am fost la Ministerul Fondurilor Europene (noul Minister al Investiţiilor şi Proiectelor Europene) pentru a găsi finanţare pentru măsura 3 din ajutoarele de stat Covid. Este a 2-a oară de când am preluat mandatul când mă duc acolo pentru asta. Pe lângă deblocarea procesării dosarelor, prioritatea este să asigurăm finanţarea măsurilor şi să respectăm cadrul european. Măsura 3 a fost lansată fără să aibă bugetul asigurat, dar împreună cu Cristian Ghinea (ministrul Investiţiilor n.r) reparăm acest lucru căutând bani europeni zilele astea. În bugetul pentru anul 2021 vom asigura toate fondurile necesare. De asemenea, încercăm să obţinem toate avizele de la Comisia Europeană pentru măsura 3, mai precis pentru grila de evaluare”, a scris Năsui, miercuri, pe pagina sa de Facebook.
Măsura 3 „Granturi pentru investiţii” face parte din schema de ajutor de stat instituită prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19.
Obiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, pentru beneficiarii a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanţe militare pe perioada stării de urgenţă sau îngrădite pe perioada stării de alertă.
Conform unui comunicat din noiembrie al fostului Minister pentru IMM-uri, bugetul total alocat măsurii este în valoare totală de 550 de milioane de euro (2,661 miliarde de lei), din care 415,87 milioane de euro (2,012 miliarde de lei) se alocă din bugetul POC 2014-2020 şi 62,38 milioane de euro (301,89 milioane de lei) cofinanţare de la bugetul de stat şi 71,749 milioane de euro (347,231 milioane de lei) contribuţia proprie. Prin implementarea măsurii se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de 3.000 de beneficiari.