Clauzele abuzive ale BCR. Pe ce s-au câştigat procesele în instanţă

Până acum, în cadrul campaniei ECONOMICA.NET Români vs. Bănci, privind clauzele abuzive din contractele de credit, am avut dobânzi fixe care au crescut – cazul Volksbank – sau dobânzi care ar fi trebuit să varieze în funcţie de Libor, dar au variat în funcţie de preferinţele băncii – cazul OTP Bank sau dobânda variabilă compusă din două dobânzi variabile – cazul Piraeus. Astăzi vom trata clauzele din contractele BCR.

Cea mai mare bancă din ţară, cu cea mai mare cotă de piaţă pe creditele ipotecare, Banca Comercială Română este implicată şi ea în numeroase litigii cu clienţii.

Cele mai multe probleme se leagă de modul în care banca a ales să calculeze dobânda la creditele clienţilor în funcţie de o marjă fixă mică, stabilită în contract, şi o „dobândă de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BCR”. Dobânda începea să varieze după primul an de contract, pentru că banca percepea în primele 12 luni o dobândă fixă.

Această dobândă de referinţă variabilă este calculată de BCR, după metode interne, şi poate fi modificată în orice moment, banca argumentând variaţa în funcţie de costul resurselor de creditare.

G.V. din Oradea a luat un credit imobiliar în euro de la BCR în martie 2008. Dobândă fixă de 6,2% în primul an şi variabilă din al doilea an, după formula „dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BCR, la care se adaugă 1,20 puncte procentuale”.

După ce au trecut cele 12 luni cu dobândă fixă, clientul s-a adresat băncii pentru a i se comunica cuantumul noii dobânzi. A fost surprins să afle că dobânda era cu mult mai mare decât se aştepta – de aproape două ori mai mare, acesta considerând că referinţa variabilă este Euribor. De asemenea, banca a crescut şi cuantumul comisionului de rezervă, potrivit unei clauze care îi dădea voie să modifice comisioanele.

A făcut apoi reclamaţie la Protecţia Consumatorului, care a declarat că mai multe clauze din contractul de credit sunt abuzive. Mai departe, ANPC a sesizat instanţa de judecată în iulie 2009, care în iulie 2010 a dat şi o sentinţă favorabilă reclamanţilor.

„Dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor”

Judecătoria Oradea a constatat, aşa cum s-a întâmplat şi în alte instanţe, în cazul altor bănci, că nu au fost negociate clauzele contractuale, contractul de credit fiind unul preformulat.

„Prevederile incidente din Legea nr. 193/2000 sunt:
– art. 1 al. 3 – se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii;
– art. 4 al. 1 – o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în deţrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor;
– art. 4 al. 2 – o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate. sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv;
– art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive – sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru. servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractant şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul”.

Apoi judecătorul constată că art. 4 din contractul de credit, cel în care se precizează că „dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BCR (…)”, este clauză abuzivă, la fel cum este şi cea de la art. 7, în care se enumeră comisioanele variabile în funcţie de evoluţia pieţei financiar bancare.

„Această clauză pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înştiinţat. Mai mult instiinţarea se face doar prin afisare la sediul BCR şi nu printr-o notificare directa a consumatorului.Aşa cum s-a arătat mai sus, conform art. 1 lit. a din Anexa Legii, în-principiu, o clauză care dă dreptul fumizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiţia ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut şi în contract şi, totodată, cu condiţia informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Instanţa constată că motivul întemeiat prevăzut în contract este acela al „evo1uţiei pietei financiar bancare” care determina fluctuatia comisioanelor percepute cat si dobanda curenta. Prin „motiv prevăzut în contract”, în sensul legii, se înţelege o situaţie clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să ştie, de la început, că dacă acea situaţie se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanţa să poată verifica dacă acea situaţie, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs. Aşa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel şi o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situaţie intervine, o anumită consecinţă se produce.

Motivul unei „evoluţii a pietei financiar bancare” nu îndeplineşte această condiţie, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs (…)”.

Altfel spus, faptul că BCR nu a definit dobânda variabilă şi nu a arătat cum se calculează este un abuz, banca putând majora dobânda fără să fie nevoită să dea nicio explicaţie şi fără a arăta după ce criterii o face. (De altfel, Euribor a scăzut puternic pe parcursul anului 2009, lucru ce nu s-a văzut şi în dobânzile clienţilor stabilite de BCR). Banca austriacă a încercat să se apere susţinând că „elementele (care duc la modificarea dobânzii) sunt foarte greu de cuantificat şi din acest motiv nu pot fi prevăzute în contract”, argument respins de către instanţă.

Modificarea dobânzii în funcţie de costul resurselor de creditare, clauză abuzivă

Art.2. 10 „Dobânda variabilă” din Condiţiile generale de creditare (f.32) prevede că „pe parcusul derulării creditului banca poate modifica dobânda fără consimaţământul imprumutatului, în funcţie de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent”.

„Instanţa constată analizând caracterul abuziv al acestei clauze că acest articol condiţionează modificara dobânzii în funcţie de costul resurselor de creditare, fără a explica ce anume înseamna acestea, clauza fiind atât de vagă încât în lipsa oricărui criteriu obiectiv care să ajute părţile şi chiar instanţa în clarificarea conţinutului sintagmei – „costul resurselor de creditare” echivalează practic cu lipsa oricărui criteriu şi dă posibilitate băncii să modifice intempestiv dobânda pentru motivele mai sus enunţate. În consecinţă şi această clauză este abuzivă”.

BCR a făcut recurs împotriva sentinţei la Tribunalul Bihor şi a obţinut modificarea sentinţei anterioare, dar doar în ceea ce priveşte dispoziţia eronată a Judecătoriei de a elimina o clauză inofensivă din contract, care nu avea legătură cu cererea ANPC. Hotărârea a devenit irevocabilă în mai 2011.

Astfel, BCR ar fi trebuit să modifice contractul de credit, conform dispoziţiilor instanţei, lucru care nu s-a întâmplat. Banca l-a chemat pe client pentru negociere în septembrie, şi i-a oferit o nouă marjă de dobândă de 4,4 puncte procentuale, în locul celei de 1,2 pp prevăzută în contract, care să se adune la Euribor la şase luni. De asemenea, banca i-a propus clientului să plătească şi un comision de administrare în sumă fixă.

Clientul a refuzat propunerea, a insistat pentru păstrarea marjei de dobândă, şi arătat că banca trebuie să îi restituie aproximativ 22.000 de euro, suma reprezentând diferenţa între dobânda plătită şi dobânda ce ar fi trebuit calculată în funcţie de Euribor.

Ce spune banca

Pentru că nu a acceptat propunerea băncii, clientul a fost dat în judecată de către BCR, reprezentată de către avocaţii de la NNDKP, în noiembrie 2011. Banca cere ca instanţa să oblige clientul, pe care îl acuză de rea credinţă, să semneze un nou act adiţional cu dobânda Euribor 6M + 4,4 pp (oferta curentă a băncii), un comision lunar de administrare credit în suma fixă de 27 de euro, un comision de rambursare anticipată, şi un comision unic în sumă fixă de 10 euro. Banca mai cere şi ca instanţa să declare scadent anticipat creditul, în cazul în care nu obligă clientul la semnarea actului adiţional.

„Subscrisa nu putem accepta propunerea ilicită a pârâţilor de a diminua cuantumul dobânzii prin calcularea acestuia după formula EURIBOR plus marja de 1,20%. O atare prevedere ar transforma contractul pentru Subscrisa dintr-un contract oneros într-un contract cu titlu gratuit, şi astfel l-ar lipsi de cauză şi de utilitate, având în vedere faptul că scopul şi trăsătura principală a oricărui comerciant este profitul”, se arată în chemarea în judecată a BCR.

Contactat de ECONOMICA.NET, clientul BCR a declarat că şi în acest moment plăteşte o dobândă mare la credit, dar că se aşteaptă ca în cele din urmă instanţa să îi dea dreptate, să respingă acţiunea băncii şi că dobânda ce va fi aplicată cotractului nu poate fi decât Euribor + marja de 1,2 pp. Acesta a contestat actul adiţional redactat de bancă la apariţia OUG 50/2010. Cei care au făcut asta au dobânda calculată în acest moment tot după criteriile băncii – dobânda variabilă a BCR pentru luna aprilie era de 9,04% pentru creditele în euro.

Banca Comercială Română, tot prin avocaţii de la NNDKP, a introdus o acţiune în anulare în cazul T.T., clientul de la Focşani care a câştigat în instanţă definitiv şi irevocabil la începutul acestui an pe clauza care privind dobânda variabilă.

Judecătoria Focşani a considerat că dobânda variabilă să fie asimilată Euribor, care se adună la o marjă fixă de 1,5 pp şi ca un comision de administrare să se calculeze la sold şi nu la suma iniţială. Tribunalul Vrancea a respins recursul BCR la începutul acestui an.

BCR: Deplângem lipsa de înţelegere a regulilor economice simple de către instanţa

Oficialii băncii au reacţionat după ce sentinţa de la Focşani a devenit definitivă, susţinând că instanţa sfidează logica economică.

„Ne dăm seama de greutăţile prin care trec clienţii în această perioadă dificilă şi încercam să găsim soluţii, în limitele legale şi financiare. Soluţia instanţei din Focşani sfidează însa logica economică şi ignoră o serie întreaga de soluţii irevocabile pronuntaţe deja de instanţele de judecată, inclusiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au reţinut corectitudinea argumentelor aduse de către BCR în apărarea sa.

Este ilogic sa forţezi un agent economic să vândă un produs sub costurile sale de finanţare. Este absurd, ca bancă, să fii fortata să dai un credit cu dobânda mai mică decât dobanda la depozit, adică sa produci pierdere.

Pentru a putea susţine economia naţională, a finanţa companiile, a credita tinerii care doresc să îşi cumpere o casa, băncile atrag depozite, pe care le plasează în credite, cu acoperirea tuturor costurilor de intermediere si incluzând, ca orice afacere, o marjă de profit. Decizia instanţei din Focşani, prin principiul aplicat (dobânda creditului mai mică decât dobânda la depozite) subminează acest rol simplu al băncii. Aplicarea aceleiaşi logici la nivel de sistem bancar, ar duce imediat la neputinţa de a mai finanţa întreaga economie. Deplângem lipsa de înţelegere a regulilor economice simple de către instanţa judecătorească din Focşani şi continuăm să rămânem alături de clienţii noştri care au nevoie de ajutor”.

Acum banca vrea rejudecarea recursului, motivul principal fiind acela că instanţa n-a cerut clientului să plătească taxa de timbru. BCR mai reclamă şi că la momentul semnării contractului indicatorul Euribor nu era folosit pe larg în sistemul bancar din România, şi că băncile se orientau după dobânzile interne, instanţa făcând „o confuzie între Euribor şi dobâna de referinţă variabilă”. De asemenea, banca mai spune şi că Euribor nu este singurul indicator care stă la baza preţului unui contract, şi că mai există costuri şi cu refinanţarea, cu lichiditatea, cu riscul de ţară, cu rezervele minime obligatorii, cu garantarea depozitelor.

Deşi costurile menţionate mai sus nu au dispărut, se pare că băncile pot să opereze cu ele şi într-un mod transparent şi fără a modifica unilateral dobânzile, având în vedere că OUG 50/2010, modificată prin legea 288/2010 – lege considerată necesară chiar şi de către bancheri -, obligă la folosirea indicatorilor de piaţă independenţi (Eurbor/Libor/Robor) pentru calculul dobânzilor variabile. Costurile băncii trebuie acoperite astfel din marja fixă de dobândă. De asemenea, un argument des invocat de către bancheri, prima de risc a ţării (CDS) este un factor important în finanţare dacă se folosesc emisiunile de obligaţiuni, operaţiune cu totul străină băncilor din România, care se finanţează în valută prin linii de credit de la băncile mamă, care au acces la pieţele internaţionale, prin depozite de la populaţie şi firme sau linii de credit de la bănci de dezvoltare precum BERD. E drept, criza financiară a rărit liniile de credit de la băncile mamă şi/sau le-a făcut mai scumpe. În schimb, între iunie 2009 şi noiembrie 2009, Banca Naţională a României a redus RMO la valută de la 40% la 25%, iar în martie 2011 au fost reduse la 20%. Euribor 6M a căzut de la 4-5% în perioada 2007-2008 la 1% în a doua jumătate a anului 2009 – nivel în jurul căruia a variat până în prezent.

„Dobânda de referinţă variabilă care se afişează la sediile BCR”, de neacceptat de instanţă

C.I. din Piteşti a făcut reclamaţie la ANPC în iulie 2010 împotriva practicilor BCR. După ce a contractat un credit de 100.000 de euro în septembrie 2008 cu dobândă fixă de 7,4% în primul an şi variabilă ulterior, în funcţie de „dobânda de referinţa variabilă care se afişează la sediile BCR la care se adăuga 1,5 puncte procentuale”, a constatat că dobânda curentă a crescut foarte mult din al doilea an, în ciuda scăderii indicelui Euribor, pe care împrumutatul îl considera referinţa.

De altfel, asta a fost şi solicitarea piteşteanului, după cum reiese din motivarea Judecătoriei Piteşti (dosar 14483/280/2010), unde ANPC a reclamat BCR în aceeaşi lună în care a primit sesizarea de la consumator.

„Nu s-au invocat alte elemente abuzive, împrumutatul solicitând doar modificarea sintagmei dobânda de referinţa variabilă cu sintagma Euribor şi continuarea contractului în această manieră”.

Instanţa indică precederile legii 193/2000, care au fost menţionate mai sus, ca bază legală pentru cererea ANPC şi constată caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art.5, asta pentru că respectiva clauză nu a fost negociată, variaţia dobânzii nu este definită în funcţie de nişte criterii obiective şi este interpretabilă – clientul doreşte aplicarea Euribor, banca vrea să aplice dobânda sa.

„Din analiza convenţiei de credit nr xxxxxx, reiese că la art.5 se prevede că după primele 12 luni „dobânda curentă este formata din dobânda de referinţa variabilă, care se afişează la sediile BCR la care se adăuga 1 ,50”.

Se constată astfel că această clauză cuprinde elemente abuzive în sensul că lasă la manifestarea de voinţa unilaterală a băncii posibilitatea de a interveni la modificarea ratei dobânzii curente în funcţie de dobânda de referinţa variabilă fără a fi rezultatul de voinţa a ambelor parţi. Împrumutatul este astfel prejudiciat în drepturile sale în măsura în care nu se inserează niciun fel de element concret privind referinţa la care se face trimitere atunci când este vorba de dobânda variabilă.

(…) De asemenea, prin necircumstanţierea în niciun mod a elementelor care permit Băncii modificarea unilaterală a dobânzii şi neindicarea niciunui criteriu previzibil în acest sens, lăsând la aprecierea Băncii posibilitatea majorării dobânzii, această clauză încalcă prevederile legale în materie, fiind de natură a produce clienţilor grave prejudicii materiale. Totodată, din modul de redactare al clauzelor contractuale se deduce cu uşurinţă că operatorul bancar înţelege să utilizeze anumite terminologii, considerate esenţiale, fără a. lua în calcul şi puterea de înţelegere a consumatorului persoană fizică, luat individual.

(…) În speţă, motivul prevăzut în contract este cel privind costul resurselor de creditare, însă nu poate fi interpretat ca având natura unui motiv întemeiat , întrucât prin „motiv prevăzut în contract” în sensul dispoziţiilor legale se înţelege o situaţie clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a şti de la început criteriile în raport de care dobânda va fi majorată, situaţie care nu se regăseşte în speţa de faţă. Chiar în situaţia în care s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiţia „motivului întemeiat”, pentru a nu putea considera o clauză abuzivă, ar trebui, conform dispoziţiei legale mai sus menţionate, ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia contractul”.

BCR s-a apărat susţinând că „motivul întemeiat pentru majorarea ratei dobânzii s-a fundamentat din punct de vedere economic şi contractual”, însă instanţa a respins argumentul ” întrucât clauza vizată ca fiind abuzivă nu cuprinde în mod clar şi concis elemente obiective de raportare, care să nu dea posibilitatea unor dubii în interpretarea lor. Nu s-a prevăzut în contract în mod expres că dobânda afişată la sediul BCR este cea practicată de această instituţie bancară. Or, pentru a nu fi considerate abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor”.

În octombrie 2010, Judecătoria a constatat ca „abuzivă clauza prevăzută de art. 5 teza finală din contractul de credit, sub aspectul sintagmei,, dobânda de referinţă variabilă care se afişează la sediile BCR”.

Hotărârea a fost întărită şi de Tribunalul Argeş care a respins recursul BCR în iulie 2011.

La recurs, BCR a susţinut că „toate clauzele privind modul de calcul al dobânzii sunt clare, fără echivoc, iar înţelegerea acestora nu necesită cunoştiinţe de specialitate, condiţii în care nu sunt considerate abuzive clauzele însuşite de părţi, legea 193/2000 făcând referire în mod expres la situaţia în care un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există motive întemeiate. În speţă modul de calcul al dobânzii are la bază elemente obiective, ce nu ţin de situaţia pieţei financiar bancare la un moment dat şi nu poate fi interpretat ca discreţionar”. Instanţa nu a reţinut acest argument, considerând că nu există prevederi clare în contract privind modul în care variază dobânda.

Din informaţiile pe care le avem, banca nu a pus în aplicare decizia instanţei.

În Argeş, BCR a pierdut, de altfel, cele mai multe procese până acum în mod irevocabil – 7 din cele 18 definitivate la nivelul întregii ţări.

Comisionul de risc-„îmbogăţire fără justă cauză”

S.E. a obţinut eliminarea prevederilor privind comisionul de risc în decembrie 2010, după ce a reclamat BCR la ANPC. Clientul plătea un comision de urmărire riscuri de 0,2% pe lună din valoarea iniţială a creditului contractat în august 2007. Motivaţia Judecătoriei Curtea de Argeş (dosar 2711/216/2010) este similară cu cea din cazul proceselor împotriva Volksbank, unde perceperea comisionului de risc este una dintre principalele clauze contestate.

„Această clauză a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, deoarece totalul comisionului de risc se ridică la 8.282,4 lei, o sumă foarte mare cu privire la care nu s-a precizat ce se întâmplă, dacă se achită integral creditul, conform ratelor lunare scadente şi nu intervine niciun fel de risc pentru bancă. În mod normal, acest comision de risc trebuia rambursat de bancă dacă s-ar fi achitat integral creditul la scadenţă, conform graficului stabilit între părţi. Nestipulându-se nicio clauză în acest sens în contract, banca s-ar îmbogăţi fără o justă cauză, ceea ce creează un dezechilibru consumatorului, prin plata unor sume mari şi nejustificate”.

BCR, apărată de NNDKP, a pierdut irevocabil în septembrie 2011 după ce Tribunalul Argeş a respins recursul formulat de aceasta.

În februarie 2012, un client al BCR din Suceava care a câştigat în instanţă definiv şi irevocabil împotriva băncii la sfârşitul lunii noiembrie 2011 a reclamat instituţia de credit la ANPC după ce aceasta a refuzat să pună în aplicare sentinţa instanţei. Clientului ar fi trebuit să i se calculeze dobânda curentă în funcţie de Euribor 6M + 1,5 pp marjă fixă, şi diferenţa de dobândă percepută din octombrie 2010 să-i fie restituită. ANPC a amendat din nou BCR – după ce o făcuse şi în 2010 ca urmare a reclamaţiei aceluiaşi consumator – şi a dispus ca dobânda să se calculeze după formula de mai sus, aşa cum a decis şi instanţa – şi ca sumele suplimentare percepute de bancă să fie restituite.

Multe alte procese împotriva băncii sunt pe rolul instanţelor şi aşteaptă judecata pe fond sau recursul. Recent, un grup de clienţi reprezentaţi de Casa de avocatură Piperea şi asociaţii a obţinut eliminarea mai multor caluze privind comisioanele la Tribunalul Bucureşti.

Şi BCR a avut câştig de cauză în mai multe procese – deşi speţele erau identice cu cele prezentate – cele mai importante fiind cele două recursuri acceptate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De altfel, banca pare să aibă câştig de cauză mai ales în Bucureşti, unde am identificat cele mai multe procese pierdute de către clienţi. De asemenea, banca a angajat anul trecut casa de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen şi pretenţiile privind cheltuielile de judecată sunt destul de ridicate.