Licitaţia pentru contractul de servicii de tipărire şi transmitere online a facturilor de energie electrică Electrica Furnizare, blocată

Economica.net
21 09. 2012
facturi111_46723800

Firma SC Expert Achiziţii Publice SRL a contestat documentaţia de atribuire a contractului şi a solicitat CNSC în principal anularea procedurii şi, în subsidiar, modificarea documentaţiei de atribuire în sensul înlăturării cerinţelor care încalcă principiile achiziţilor publice, restricţionând anumiţi operatori economici clientelari, actuali furnizori ai autorităţii contractante, precum şi suspendarea procedurii de atribuire.

Consiliul a decis suspendarea licitaţiei, până la soluţionare pe fond a contestaţiei. Puteţi consulta aici decizia CNSC.

Contractul cu probleme vizează tipărirea şi transmiterea facturilor Electrica Furnizare acasă dar şi online şi a fost estimat între 9,30 de milioane de lei şi 11,52 de milioane de lei, sume fără TVA, potivit anunţului de participare publicat în SEAP, pe care îl puteţi consulta aici.

Vorbim de un acord cadru cu un singur agent economic, derulat pe 2 ani de zile. Contractul urma să fie atribuit prin licitaţie deschisă ofertantului cu cel mai mic preţ. Ofertele pentru acest contract urmau să fie primite până pe 18 octombrie. Din anunţul de participare aflăm că autoritatea contractantă, Electrica Furnizare, intenţiona să încheie două contracte subsecvente anuale. Contractele anuale au fost estimate între 4.65 de milioane de lei şi 5.76 de milioane de lei.