Clienţii Bank of Cyprus îşi pot retrage banii începând de astăzi de la Marfin Bank România

Clienţii Bank of Cyprus ale căror depozite au fost transferate către Marfin Bank România îşi pot retrage banii începând de luni de la unităţile acestei bănci, potrivit Marfin Bank.
Economica.net - lun, 29 apr. 2013, 09:21
Clienţii Bank of Cyprus îşi pot retrage banii începând de astăzi de la Marfin Bank România

Bank of Cyprus a transferat către Marfin Bank România active brute în valoare de 82 milioane de euro şi depozite de 77 milioane de euro, precum şi tot personalul aferent serviciilor contractelor relevante, au anunţat vineri cele două bănci.

Marfin Bank precizează că este entitate juridică română, ce activează în deplin acord cu legile din România, precum şi cu reglementările Băncii Naţionale a României.

Consiliul Concurenţei a anunţat, vineri, că a emis o decizie de derogare de la prevederile Legii Concurenţei prin care Marfin Bank România SA poate prelua controlul asupra Bank of Cyprus Public Company Limited Nicosia Sucursala România (BoC) înainte de obţinerea autorizării din partea autorităţii de concurenţă.

Marfin este membră a Grupului Marfin Popular Bank din Cipru, are o istorie ce depăşeşte 100 de ani şi este prezentă prin cele peste 500 de subsidiare în 11 ţări ale lumii. Începând cu luna mai 2008, Egnatia Bank (România) SA şi-a schimbat denumirea în Marfin Bank (România) SA, ca urmare a procesului de expansiune a Grupului Marfin, care a achiziţionat banca mamă, Egnatia Bank din Grecia, în aprilie 2006.

Pe de altă parte, sucursala România a Bank of Cyprus şi-a reluat activitatea începând de vineri, 26 aprilie. Acesta a anunţat că va deservi clienţii ai căror contracte nu au fost transferate la Marfin Bank (Romania) S.A., urmând a desfăşura operaţiuni prin sucursala Dorobanţi, situată în Calea Dorobanţilor 187B, sector 1, Bucureşti.

Banca a mai anunţat că acele contracte care nu au fost transferate vor continua sa fie administrate în mod normal, în conformitate cu prevederile contractuale existente. În situaţiile în care nu au fost efectuate plăţi din cauza suspendării activităţii sucursalei în perioada 1 – 25 aprilie 2013, nu se vor lua în considerare eventualele restanţe ce ar fi rezultat din relaţiile contractuale client – sucursala din România.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Mediului Mircea Fechet, la Praid: În continuare, suntem profund îngrijoraţi în legătură cu creşterea alarmantă a concentraţiilor de cloruri. Am notificat și partea ungară
Ministrul Mediului Mircea Fechet, la Praid: În continuare, suntem profund îngrijoraţi în legătură cu creşterea alarmantă ...
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat sâmbătă, la Praid, unde s-a aflat într-o vizită de lucru, că există în continuare îngrijorări legate de creşterea......
„Leon”, primul tren fabricat la Pașcani, va fi prezentat săptămâna viitoare
„Leon”, primul tren fabricat la Pașcani, va fi prezentat săptămâna viitoare
Grupul Grampet prezintă pe 19 iunie primul automotor fabricat de Electroputere VFU Pașcani, pe care l-a denumit "Leon".
Teheranul anunță că încă trei oameni de știință iranieni din domeniul nuclear au fost uciși de Israel, ajungându-se astfel la cifra de nouă experți atomici eliminați în urma atacurilor de ieri și azi
Teheranul anunță că încă trei oameni de știință iranieni din domeniul nuclear au fost uciși de Israel, ajungându-se ...
Iranul a anunţat sâmbătă moartea altor trei oameni de ştiinţă din domeniul nuclear în atacurile israeliene, ceea ...
Iranul renunță la negocierile cu SUA, pe care le consideră fără sens după atacurile Israelului
Iranul renunță la negocierile cu SUA, pe care le consideră fără sens după atacurile Israelului
Ministerul iranian de Externe a declarat sâmbătă că nu are "sens" ca Iranul să participe duminică la discuţiile preconizate ...