Clienţii casnici, autorităţile şi instituţiile publice, printre consumatorii de gaze protejaţi în situaţiile de urgenţă
De asemenea, în categoria clienţilor protejaţi mai intră unităţile hoteliere şi producătorii de energie termică destinată consumului clienţilor menţionaţi mai sus şi care nu pot funcţiona pe combustibili alternativi; clienţii industriali, pentru acea cantitate de gaze naturale necesară menţinerii integrităţii fizice a instalaţiilor exploatate şi/sau a securităţii mediului; clienţii industriali noi, pentru acea cantitate de gaze naturale necesară menţinerii integrităţii fizice a instalaţiilor exploatate şi/sau a securităţii mediului, scrie Agerpres.
Consumatorii întreruptibili de siguranţă sunt cei definiţi de articolul 100, punctul 30 din Legea nr. 123/2012 (completată de Legea 127/2014), respectiv ‘ clientul final care poate contribui decisiv la menţinerea funcţionării în deplină siguranţă a Sistemului naţional de transport al gazelor naturale şi a sistemelor de distribuţie, prin reducerea consumului, până la oprire, şi care are obligaţia încheierii unui contract pentru prestarea serviciilor întreruptibile; obligaţiile, drepturile, condiţiile de contractare, de reducere sau de oprire se stabilesc de ANRE şi ministerul de resort printr-un regulament specific.
‘Producătorii de energie electrică care potrivit prevederilor legale sunt exceptaţi în perioada de întreruptibilitate pentru siguranţă de la respectarea structurilor de gaze naturale stabilite/avizate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei sunt consideraţi clienţi întreruptibili de siguranţă’, mai precizează regulamentul.
‘Până la data de 10 noiembrie a fiecărui an, OST (operatorul de sistem şi transport – n.r.) şi OSD (operatorul de distribuţie – n.r.) au obligaţia centralizării datelor şi întocmirii listei clienţilor întreruptibili de siguranţă racordaţi la reţelele operate de aceştia. OST şi OSD vor actualiza lunar listele menţionate şi le vor prezenta spre aprobare autorităţii competente până la data de 15 a fiecărei luni ulterioare lunii pentru care sunt întocmite listele’, potrivit documentului citat.
Autoritatea competentă din cadrul Departamentului pentru Energie verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile şi hotărăşte asupra declarării Situaţiei de urgenţă. Declararea apariţiei şi încetării Situaţiei de urgenţă se realizează prin Ordin al ministrului delegat pentru Energie. Ordinul va fi publicat pe site-ul Departamentului pentru Energie şi pe site-urile OTS şi OSD.
În nota de fundamentare, autorii propunerii explică în ce condiţii se poate declanşa situaţia de urgenţă în alimentarea cu gaze.
‘Autoritatea Competentă solicită anumitor întreprinderi din sectorul gazelor pe care le identifică să ia măsurile care vizează asigurarea aprovizionării cu gaze a consumatorilor protejaţi din statul membru în următoare cazuri: (a) temperaturi extreme pentru o perioadă de vârf de şapte zile, constatate statistic o dată la 20 de ani;
(b) orice perioadă de cel puţin 30 de zile în care cererea de gaze este excepţional de mare constatate statistic o data la 20 de ani; şi (c) o perioadă de cel puţin 30 de zile în cazul afectării infrastructurii unice principale de gaze în condiţii de iarnă normale’, se arată în nota explicativă.