Clienţii Raiffeisen Bank vor putea retrage bani de pe card la unii comercianţi
„Clienţii care îşi plătesc cu cardul cumpărăturile realizate la comercianţi pot cere la casă retragerea unei sume de până la 150 RON din cont, fără niciun comision. Această sumă va apărea pe bonul de casă, alături de cumpărături”, se arată într-un comunicat al Raiffeisen Bank.
Serviciul este disponibil în prezent în 18 magazine Angst şi Carrefour Express din Bucureşti, Buftea şi Otopeni, dar banca intenţionează să extindă facilitatea respectivă şi către alţi comercianţi interesaţi.
Raiffeisen Bank are circa 1,7 milioane de carduri active în portofoliu, dintre care peste 350.000 sunt carduri de credit. Reţeaua de EPOS-uri a băncii a depăşit 10.000 de unităţi instalate la comercianţi.
Parte a grupului austriac Raiffeisen, banca are 543 de agenţii, care deservesc circa două milioane de clienţi persoane fizice, 100.000 de IMM-uri şi peste 6.800 de companii mari ş medii.