Clienţii Raiffeisen din Rusia nu vor mai putea efectua plăţi în dolari din 10 iunie

29 05. 2024
raiffeisen_760439_47154100-630x420

Anterior, o sursă a dezvăluit pentru Reuters că banca austriacă, criticată pentru că derulează în continuare operaţiuni în Rusia la doi ani după invazia din Ucraina, a fost avertizată în scris de către Trezoreria americană că accesul său la sistemul financiar american ar putea fi restricţionat.

Subsidiara din Rusia a RBI a precizat miercuri că transferurile iniţiate (outgoing) în dolari vor fi oprite din 10 iunie, iar această modificare îi va afecta pe toţi clienţii băncii. „Nu există restricţii cu privire la plăţile primite (incoming) în dolari. De asemenea, restricţiile nu se aplică altor valute”, a informat subsidiara într-un comunicat de presă.

Plăţile efectuate până vineri, 7 iunie, la ora locală 16:00 (13:00 GMT) vor fi efectuate, a adăugat banca. „Vom încerca să vă avertizăm cât mai mult în avans posibil, ţinând cont de modificarea continuă a condiţiilor de pe piaţă”, a mai informat subsidiara din Rusia a RBI.

Afacerile din Rusia ale RBI sunt foarte profitabile dar au prejudiciat imaginea grupului austriac. Un oficial de rang înalt din Trezoreria SUA a recunoscut că băncile occidentale se confruntă cu „dificultăţi semnificative” în procesul de ieşire din Rusia, dar a adăugat că băncile nu ar trebui să caute să îşi extindă afacerile ruseşti, cum face Raiffeisen.

Raiffeisen Bank International (RBI) acoperă 12 pieţe din regiune. Aproape 45.000 de angajaţi deservesc 18,6 milioane de clienţi prin aproximativ 1.500 de puncte de lucru, majoritatea fiind situate în Europa Centrală şi de Est. Acţiunile RBI sunt listate la Bursa din Viena