Clinica Medikali prognozează că va realiza o cifră de afaceri de aproximativ 8 milioane de lei până la sfârșitul lui 2024
Lansată în 2022, cu o investiție de 2,8 milioane de euro, clinica și-a consolidat rapid poziția prin calitatea serviciilor oferite.
„Viziunea mea pentru Medikali a fost să transform experiența medicală într-una bazată pe respect, empatie și excelență. Doi ani mai târziu, ne mândrim cu un grad de satisfacție al pacienților de peste 95%, pe care ne dorim să îl menținem, indiferent de ritmul în care crește businessul. Aceasta este adevărata provocare pentru un antreprenor în domeniul medical: să păstreze relația apropiată cu pacienții, indiferent de anvergura afacerii”, a declarat Adina Negoiță, CEO și fondator Medikali.
Medikali și-a dublat numărul de pacienți în 2024
În doar doi ani, Medikali a evoluat semnificativ, extinzându-și portofoliul de servicii și atrăgând un număr tot mai mare de pacienți. Dacă, în 2023, clinica oferea peste 20 de specialități medicale și colabora cu 60 de medici, în 2024, portofoliul a crescut la peste 30 de specialități (cardiologie, pediatrie, ORL, obstetrică-ginecologie, recuperare medicală, oftalmologie etc.), iar echipa include acum peste 85 de medici, angajați și colaboratori. Totodată, numărul pacienților s-a dublat, depășind 34.000 de persoane, fiecare accesând în medie 1,8 servicii medicale.
Platforma online permite pacienților să își acceseze istoricul medical prin contul personal, iar soluția de inteligența artificială recent integrată în website-ul medikali.ro, pentru a oferi răspunsuri rapide și precise pe baza simptomelor, se poziționează ca un diferențiator major în industrie.
„Tehnologia și digitalizarea sunt esențiale nu doar pentru confortul pacientului, ci și pentru a atrage cei mai buni medici, care primesc, astfel, uneltele necesare menite să le susțină expertiza și să vină în completarea experienței acumulate. Aceste soluții inovatoare ne ajută să răspundem mai bine nevoilor pacienților și să menținem un grad ridicat de satisfacție”, subliniază Adina Negoiță.
Planuri pentru 2025
Pentru anul următor, Medikali își propune să diversifice gama de servicii medicale, introducând proceduri de diagnostic avansate precum endoscopia și colonoscopia, dar și să extindă numărul serviciilor decontate de CAS. Totodată, strategia clinicii include dezvoltarea continuă a departamentului de Customer Care, pentru a asigura o experiență impecabilă pentru fiecare pacient și încheierea de noi parteneriate cu spitale de renume internațional, pentru a oferi pacienților acces la tratamente de vârf. De asemenea, Medikali replica modelul de business actual în noi zone și își propune completarea serviciilor existente cu componente spitalicești.
„Suntem hotărâți să continuăm să inovăm și să ne extindem, păstrând întotdeauna pacientul în centrul activității noastre. Planurile includ nu doar creșterea clinicii, ci și sprijinirea comunităților prin inițiative sociale și servicii caritabile”, a mai spus Adina Negoiță.