Obligaţiunile sunt negarantate şi neconvertibile, cu o maturitate de 3 ani, respectiv în 29 octombrie 2022. Dobânda este fixă, de 7,5% pe an plătibilă trimestrial. Emisiunea cuprinde 100.000 de obligaţiuni, cu o valoare nominală de 100 de lei, ceea ce înseamnă o valoare totală de 10 milioane de lei.
Fondurile atrase prin emisiunea de obligaţiuni vor fi utilizate pentru finanţarea strategiei de dezvoltare accelerată a societăţii, respectiv 8 milioane lei pentru achiziţia unei clinici în Londra sau Dublin, iar 2 milioane lei pentru investiţii în infrastructura operaţională şi IT necesară pentru susţinerea ritmului accelerat de dezvoltare, atât prin deschideri de noi clinici, cât şi prin achiziţii de clinici deja existente.
Potrivit BVB, emisiunea a fost intermediată de casa de brokeraj BT Capital Partners, obligaţiunile fiind vândute printr-un plasament privat derulat în perioada 22 – 24 octombrie 2019.
Compania a luat fiinţă în anul 2010, când doctorul Ionuţ Leahu a deschis primul cabinet medical în Popeşti-Leordeni. În prezent, reţeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu deţine 7 clinici în Bucureşti şi 3 în ţară (Piteşti, Timişoara şi Turda), cu 66 de săli de tratament şi o echipă de peste 350 de persoane.