Clinton: Dacă alegerile prezidenţiale ar fi avut loc pe 27 octombrie, atunci eu aş fi devenit preşedinta Statelor Unite

Hillary Clinton şi-a asumat marţi seara responsabilitatea pentru eşecul înregistrat în alegerile prezidenţiale, dar a atras atenţia şi asupra scrisorii de redeschidere a investigaţiei cu privire la e-mailurile sale şi la rolul jucat de hackerii şi propaganda rusă în înclinarea balanţei electorale spre contracandidatul ei republican, într-un interviu exclusiv pentru CNN.
Economica.net - mar, 02 mai 2017, 19:08
Clinton: Dacă alegerile prezidenţiale ar fi avut loc pe 27 octombrie, atunci eu aş fi devenit preşedinta Statelor Unite

„Dacă alegerile ar fi avut loc pe 27 octombrie, atunci eu aş fi devenit preşedintă”, i-a spus fosta candidată democrată jurnalistei Christiane Amanpour înainte de un eveniment „Femei pentru Femei” din New York.

Clinton recunoaşte că nu a avut o campanie perfectă, dar consideră că era în drum spre o victorie înainte de publicarea scrisorii directorului FBI, care a redeschis investigaţia cu privire la e-mailurile candidatei democrate după descoperirea unor noi dovezi pe dispozitivele deţinute de Anthony Weiner.

A doua investigaţie a dovedit că noile e-mailuri descoperite erau copii ale celor deja analizate în urmă cu mai multe luni, dar anunţul lovise deja campania Clinton.

De asemenea, e-mailurile furate de hackerii ruşi şi publicate în ultima lună de campanie pe WikiLeaks au ridicat semne de întrebare în minţile oamenilor care erau înclinaţi să voteze pentru Hillary Clinton, tocmai pentru a nu permite unui candidat precum Donald Trump să ajungă la Casa Albă.

„Dovezile pentru evenimentele care au intervenit s-au arătat convingătoare, dar cred că am depăşit multe lucruri în această campanie”.

Democrata a notat că poate un rol în eşecul ei l-a jucat şi misoginismul din Statele Unite.

„Da, cred că a jucat un rol. Cred că multe lucruri au jucat un rol. În fiecare zi care trece, noi aflăm mai multe detalii despre acele interferenţe fără precedent, orchestrate inclusiv de o putere străină a cărui lider nu este tocmai un fan al meu”, a declarat fosta prezidenţiabilă democrată făcând referire la Vladimir Putin.

Hillary Clinton a atras atenţia în nenumărate rânduri că a câştigat totuşi votul popular şi a primit cu peste 2,9 milioane de sufragii mai mult decât Donald Trump, deşi a pierdut votul electorilor şi prin urmare şansa de a ajunge la Casa Albă.

Aceasta a promis că-i va cere public preşedintelui republican să nu pună capăt „eforturilor noastre de a pune drepturile femeilor şi oportunităţile în centrul politicii americane”.

Clinton l-a lăudat în schimb pe secretarul Apărării, James Mattis, care a susţinut păstrarea ajutoarelor internaţionale, în ciuda tăierilor bugetare propuse de Trump.

„Sper că şi alţii vor încerca să influenţeze administraţia datorită unor voci precum cea a lui Jim Mattis”.

De asemenea, democrata s-a arătat extrem de îngrijorată cu privire la deschiderea lui Donald Trump faţă de o posibilă întâlnire cu Kim Jong-un.

„Eu iau foarte serios această ameninţare. Dar nu cred că putem de unii singuri să punem o presiune reală asupra regimului nord-coreean… Acum, nord-coreenii sunt întotdeauna interesaţi să-i convingă pe americani să vină să negocieze pentru a le creşte poziţia şi ar trebui să fim mai atenţi la cum cedăm”, a declarat Clinton.

Fosta prezidenţiabilă încearcă să-şi pună la punct viaţa post-electorală cu o serie de discursuri şi o nouă carte. Aceasta a vorbit la evenimentul internaţional „Femei pentru Femei” şi urmează să vorbească la gala de aniversare a un secol de Planned Parenthood.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în sistemul bancar. A apărut primul credit „Noua Casă” cu dobândă FIXĂ. Cine îl oferă și cum este posibil
Premieră în sistemul bancar. A apărut primul credit „Noua Casă” cu dobândă FIXĂ. Cine îl oferă și cum ...
Unii brokeri de credite au început să anunțe apariția creditului Noua Casă, garantat de stat și cu avans de 5%, cu dobândă fixă primii 3 ani, chiar dacă legea programului nu permite decât......
Record: Bulgarii au găsit și confiscat 206 kg de cocaină la frontieră, cea mai mare captură din istoria țării
Record: Bulgarii au găsit și confiscat 206 kg de cocaină la frontieră, cea mai mare captură din istoria țării
O cantitate record de 205,94 kg de cocaină a fost confiscată la punctul de trecere a frontierei Kapitan Andreevo dintr-un ...
SUA: Declin al susţinerii politicii lui Trump privind migraţia, după şase luni la putere (sondaje)
SUA: Declin al susţinerii politicii lui Trump privind migraţia, după şase luni la putere (sondaje)
 La şase luni după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, politica severă a preşedintelui republican privind migraţia ...
Ce spune STS despre sistemul informatic prin care se vor putea primi voucherele de energie de 50 de lei pe lună
Ce spune STS despre sistemul informatic prin care se vor putea primi voucherele de energie de 50 de lei pe lună
Dezvoltarea aplicaţiei informatice destinate acordării voucherelor de energie se află într-un stadiu avansat, aceasta ...