Clipul de promovare al staţiunii Mamaia: cluburi, maşini şi şampanie de lux. VIDEO

Clipul pentru promovarea staţiunii Mamaia a fost prezentat în cadrul Târgului de Turism de la Bucureşti. VIDEO AICI
Economica.net - J, 13 mart. 2014, 14:23

Asociaţia Litoral-Delta Dunării a prezentat în cadrul Târgului de Turism, ce are loc la sfârşitul acestei săptâmâni în Bucureşti, clipul de promovare al staţiunii Mamaia.

Clipul a fost realizat din banii din taxa pe staţiune plătită de agenţii economici, iar Corina Martin, preşedintele asociaţiei, declara anul trecut că a costat 10.000 de euro.

Clipul promovează doar staţiunea Mamaia, ca destinaţie de distracţie pentru tineri. Dacă în prima parte a clipului avem parte de imagini cu activitatea de zi, a doua parte ne prezintă viaţa de noapte din cluburile din Mamaia. Şi ca turiştii să nu creadă că Mamaia este o destinaţie ieftină, în clip este prezentată şi sampania Arman, una dintre cele mai scumpe şampanii din lume, dar şi maşini, hoteluri şi cluburi de lux.

În primul an de la introducerea acestei taxe s-au strâns 254.000 de euro, din care 80% au revenit asociaţiei, cea care a solicitat impunerea acestei taxe. Un proprietar al unui apartament de vacanţă a plătit 100 de lei, iar un magazin 2.000 de lei. Taxa în cazul unui club de noapte a fost de 3.000 de lei pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Spania sărbătorește 40 de ani de la semnarea tratatului de aderare în Uniunea Europeană. În patru decenii PIB-ul țării a crescut de zece ori
Spania sărbătorește 40 de ani de la semnarea tratatului de aderare în Uniunea Europeană. În patru decenii PIB-ul țării ...
Cele patru decenii în Uniunea Europeană (UE) au permis ca dimensiunea economiei spaniole să crească de zece ori datorită fondurilor de coeziune, pieţei fără frontiere şi monedei comune, dar......
Sameday, companie controlată de grupul eMAG, a cumpărat Cargus – Zf.ro
Sameday, companie controlată de grupul eMAG, a cumpărat Cargus – Zf.ro
Compania de curierat Sameday, parte a grupului eMAG, cel mai mare actor din comerţul online românesc, a cumpărat firma ...
Bursa de la București a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de marți
Bursa de la București a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis marţi în scădere pe aproape toţi indicii, iar valoarea tranzacţiilor a urcat ...
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Bulgaria. Circulația rutieră de pe Podul Prieteniei, dintre Giurgiu și Ruse, va fi suspendată temporar joi și vineri
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Bulgaria. Circulația rutieră de pe Podul Prieteniei, dintre Giurgiu și ...
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...