Clipul de promovare al staţiunii Mamaia: cluburi, maşini şi şampanie de lux. VIDEO
Asociaţia Litoral-Delta Dunării a prezentat în cadrul Târgului de Turism, ce are loc la sfârşitul acestei săptâmâni în Bucureşti, clipul de promovare al staţiunii Mamaia.
Clipul a fost realizat din banii din taxa pe staţiune plătită de agenţii economici, iar Corina Martin, preşedintele asociaţiei, declara anul trecut că a costat 10.000 de euro.
Clipul promovează doar staţiunea Mamaia, ca destinaţie de distracţie pentru tineri. Dacă în prima parte a clipului avem parte de imagini cu activitatea de zi, a doua parte ne prezintă viaţa de noapte din cluburile din Mamaia. Şi ca turiştii să nu creadă că Mamaia este o destinaţie ieftină, în clip este prezentată şi sampania Arman, una dintre cele mai scumpe şampanii din lume, dar şi maşini, hoteluri şi cluburi de lux.
În primul an de la introducerea acestei taxe s-au strâns 254.000 de euro, din care 80% au revenit asociaţiei, cea care a solicitat impunerea acestei taxe. Un proprietar al unui apartament de vacanţă a plătit 100 de lei, iar un magazin 2.000 de lei. Taxa în cazul unui club de noapte a fost de 3.000 de lei pe an.