Clopotele bat la Hiroshima: 70 de ani după primul bombardament atomic din istorie

La 6 august 1945, un avion de tip B-29 numit Enola Gay, care zbura la mare altitudinea deasupra oraşului japonez, a lansat o bombă cu uraniu dotată cu o forţă destructivă echivalentă cu 16 kilotone de TNT (trinitrotoluen). Se estimează că aproximativ 140.000 de persoane şi-au pierdut viaţa, fie în momentul impactului, fie ulterior, din cauza radiaţiilor.

La scurt timp după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, un grup de fizicieni atomişti din Europa au propus guvernului Statelor Unite iniţierea unui program care să conducă la fabricarea unei noi arme, o bombă atomică, cu o putere de distrugere imensă.

În total, în acest proiect ultrasecret (proiectul Manhattan) au fost angrenate peste 130 de mii de persoane, iar costurile s-au ridicat la peste 2 miliarde de dolari. Fizicienii au asigurat responsabilii militari spre sfârşitul anului 1943 că realizarea unei bombe atomice este sigură.

Forţele aeriene au început pregătirile pentru acest nou tip de bombardament, la comanda unităţii responsabile de îndeplinirea acestei misiuni fiind numit unul dintre cei mai experimentaţi piloţi de bombardament din forţele aeriene americane (USAAF), colonelul Paul W. Tibbets Jr.

Colonelul Tibbets Jr. şi-a selectat echipajele, formând în decembrie 1944, Grupul mixt 509. Cele 15 echipaje selectate au început antrenamentele speciale (proiectul ”Silver Plate”) pe bombardiere B-29 modificate: zboruri lungi, la altitudini înalte, de peste 9.000 de metri, manevre bruşte de dezangajare, lansări ale unor dispozitive speciale de peste 4 tone.

La 26 aprilie 1945, colonelul Tibbets Jr. a declarat grupul pregătit pentru acest tip de misiuni, cele 15 aparate fiind dislocate pe micul aerodrom de pe insula Tinian, la circa 2.000 km de Tokyo.

La 6 august 1945, avionul B-29 manevrat de Tibbets, botezat ”Enola Gay”, lansa la ora locală 8 şi 15 minute, deasupra oraşului Hiroshima, prima bombă atomică, ”Little Boy”. Oraşul a fost distrus în totalitate de explozia care a echivalat cu 20 de mii de tone de TNT şi care a provocat moartea pe loc sau în urma radiaţiilor a 140.000 de oameni.

Trei zile mai târziu, la 9 august, un alt B-29, ”Bock’s Car”, pilotat de maiorul Sweeney, lansa la ora locală 11.02, bomba ”Fat Boy”, acesta fiind cel de-al doilea atac asupra unui oraş nipon, respectiv Nagasaki. Alte 70.000 de persoane au murit în explozia atomică de la Nagasaki.

Aceste atacuri au grăbit capitularea Japoniei (15 august 1945) şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, armistiţiul fiind semnat la 2 septembrie 1945, pe puntea navei americane USS Missouri.

Memorialul Păcii de la Hiroshima sau Domul Bombei Atomice (Genbaku Dome) reprezintă unica structură rămasă în picioare, în zona distrusă de bombardamentul atomic din august 1945.

Clădirea a intrat într-un proces de conservare odată cu reconstrucţia oraşului. În 1966, Consiliul local a adoptat o rezoluţie prin care clădirea urma să fie păstrată în aceeaşi stare pentru totdeauna, potrivit http://whc.unesco.org/, fiind un puternic simbol al celei mai distructive forţe create de om şi reprezentând, totodată, speranţa pentru pacea mondială, dar şi pentru eliminarea armelor nucleare.

Adunarea Prefecturii din Hiroshima a hotărât în 1910, construirea unei săli de expoziţii în vederea promovării producţiei industriale din regiune. Construcţia a început în 1914 urmând planurile arhitectului ceh Jan Letzel, şi s-a încheiat în 1915. În 1933 numele i-a fost schimbat în Sala promovării industriale a Prefecturii Hiroshima, după cum menţionează acelaşi site.

Memorialul Păcii de la Hiroshima se află amplasat, în prezent, în Parcul Memorial al Păcii, care a fost realizat între 1950-1964. Tot aici se află şi Muzeul Memorial al Păcii deschis în 1955. Totul se întinde pe o suprafaţă de 42.7 hectare.

În fiecare an, la 6 august, este organizată o ceremonie în Parcul Memorial al Păcii din Hiroshima, unde sunt comemorate victimele bombelor atomice.

Domul Bombei Atomice din Hiroshima a fost inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1996.