”Astăzi am decis retragerea numelui de Redskins şi al logo-ului formaţiei. Vom căuta un alt nume care să exprime mândria noastră, tradiţiile, care să-i onoreze pe jucători, pe fani şi întreaga comunitate”, se arată într-un comunicat al conducerii grupării.
La începutul lunii, Washington Redskins anunţa că va recurge la o „analiză aprofundată a numelui echipei”.
„Ţinând cont de recentele evenimente din ţară şi de reacţiile pe care le-am avut din partea comunităţii noastre, Washington Redskins anunţă că echipa va recurge la o analiză aprofundată a numelui său”, a explicat atunci gruparea din NFL.
De ani de zile sau chiar de decenii, au existat voci care au cerut echipei din capitala SUA să-şi schimbe numele şi logo-ul, dar proprietarul său, Daniel Snyder, a refuzat întotdeauna, afirmând că acest nume le aduce un omagiu amerindienilor. Însă David Glass, preşedintele Coaliţiei Naţionale Împotriva Rasismului în Sport şi Media, considera că numele Redskins este de fapt o insultă rasistă.
De la moartea lui George Floyd pe 25 mai, cu Statele Unite în plin examen de conştiinţă şi regândind raportul lor cu trecutul rasist, în jurul lui Redskins a crescut presiunea, mai ales economică.
Firma FedEx, sponsor al lui Redskins şi care dă numele său stadionului echipei, i-a cerut acesteia să-şi schimbe denumirea. Compania Nike a încetat să vândă produsele derivate ale echipei pe site-ul său.
Iniţial, conducerea a informat că retrage nr. 49 de pe tricourile echipei, număr care a aparţinut primului său jucător de culoare, Bobby Mitchell, decedat la începutul acestui an.
Este al doilea număr retras de Redskins în istoria sa de 88 de ani, după numărul 33 care a aparţinut lui Sammy Baugh.
„Nu există nimeni care să merite mai mult această onoare decât regretatul Bobby Mitchell. Bobby a fost unul dintre cei mai influenţi jucători nu numai în istoria echipei noastre, ci şi în NFL. El a excelat pe teren, în afara acestuia, în comunitatea sa unde a avut un impact extraordinar asupra vieţii multora prin eforturile sale caritabile. A fost unul dintre cei mai mari oameni pe care i-am cunoscut vreodată”, a declarat patronul clubului, Dan Snyder.
Decizia a venit la puţin timp după ce o placă memorială dedicată lui George Preston Marshall, fondatorul echipei de fotbal american Washington Redskins, a fost înlăturată de pe stadion. Deşi cluburile din Liga profesionistă de fotbal american (NFL) au semnat contracte cu jucători de culoare încă din 1946, Marshall a refuzat să o facă până în 1962, când a fost obligat printr-o decizie a guvernului federal, Bobby Mitchell fiind primul afro-american care s-a alăturat echipei.
”Un simbol al unei persoane care a susţinut că bărbaţii şi femeile, indiferent de rasă, nu trebuie să aibă drepturi egale, este împotriva a tot ceea ce reprezentăm noi ca oameni, ca oraş, ca naţiune. Injustiţia şi inegalitatea sub toate formele ei trebuie să dispară, suntem angajaţi să mergem în această direcţie”, au menţionat reprezentanţii firmei care sponsorizează stadionul.
În octombrie anul trecut, sute de manifestanţi s-au adunat la Minneapolis pentru a protesta împotriva numelui şi a emblemei echipei Washington Redskins, considerate „degradante” şi „rasiste”, înaintea meciului din sezonul regulat dintre cele două formaţii din Liga profesionistă de fotbal american.
Dotaţi cu bannere şi pancarte pe care se putea citi, între altele, „Noi nu suntem mascotele voastre”, manifestanţii s-au adunat atunci într-un parc din apropierea US Bank Stadium, unde se pregătea să înceapă partida dintre Minnesota Vikings şi Washington Redskins.
Printre cei care au luat cuvântul cu acea ocazie s-a numărat şi locotenentul-guvernator al statului Minnesota, Peggy Flanagan, de origine amerindiană, care a afirmat că mascota şi emblema echipei din Washington, un ameridian cu pene pe cap, „dezumanizează poporul nostru”.
În Liga profesionistă de baseball (MLB), echipa Cleveland Indians şi-a păstrat numele, dar a renunţat la mascota sa, „Chief Wahoo”, care nu mai apare pe echipamentul său şi nici pe produsele sale de marketing.
Cu o situaţie asemănătoare s-a confruntat, cu câţiva ani în urmă, şi clubul englez de rugby Exeter Chiefs, în prezent lider în prima ligă din această ţară.
Un specialist în istoria nativilor americani a îndemnat conducerea grupării să renunţe la imaginea sa, care reprezintă un şef de trib indian, şi la apelativul ”chiefs”. Dr. Rachel Herrmann, de la Universitatea din Southampton, reclama echipa de rugby, redenumită Chiefs în 1999, pentru utilizarea unei imagini a unui nativ american, opinând că evocă „trecutul imperial uitat al Marii Britanii”.