Clubul de Fotbal Dinamo intră în insolvenţă, a decis Tribunalul Bucureşti

Economica.net
12 06. 2014
dinamo_59794700_03102200

‘Admite cererea debitorului SC Dinamo 1948 SA. În temeiul art. 32 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei deschide procedura generală împotriva debitorului SC Dinamo 1948 SA. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar. Desemnează administrator judiciar pe CII Dascăl Cătălin Andrei care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 raportat la art. 49 al.1 lit. a din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu o remuneraţie de 1.500 lei din averea debitorului’, se arată în decizia tribunalului.

Instanţa a fixat termen pentru continuarea procedurii la 10 septembrie.

Pe 14 mai 2014, Ionuţ Negoiţă, acţionarul majoritar al FC Dinamo Bucureşti, a anunţat că a demarat procedurile pentru intrarea în insolvenţă a clubului pe care îl conduce, din cauza datoriilor foarte mari pe care le-a moştenit de la foştii acţionari ai grupării din şoseaua Ştefan cel Mare.

Negoiţă acuza atunci faptul că Dinamo ‘a fost jefuit în mai multe feluri’ pe parcursul unui ‘deceniu criminal’ din istoria sa, ‘fie că vorbim despre episoade clare astăzi, precum dosarul transferurilor, fie despre episoade ce s-au petrecut în spatele uşilor închise’.

‘Astfel, au rezultat transferuri, contracte cu jucători ori contracte comerciale foarte păguboase pentru club, dar extrem de avantajoase pentru unii dintre foştii acţionari sau firmele acestora. Rezultatul jafului a fost unul extrem de dureros şi palpabil: un club afundat în datorii, aproape fără nicio şansă la viitor. Spun aceste lucruri cu gustul amar pe care poate să-l aibă un dinamovist de bună credinţă, care a riscat totul pentru a salva acest club’, susţinea Ionuţ Negoiţă într-o scrisoare deschisă.

El a amintit că a preluat Clubul Dinamo Bucureşti în luna martie a anului trecut. ‘Judecând în mare parte cu sufletul, am simţit atunci că trebuie să salvez acest club. Şi am făcut-o, Clubul Dinamo obţinând în două rânduri licenţa necesară pentru a rămâne în prima Ligă. Efortul a fost unul enorm şi a însemnat o investiţie de peste 14 milioane de euro. Faţă de ultimii ani, în condiţiile unor datorii enorme moştenite în urma unui deceniu criminal din istoria lui Dinamo, am reuşit să aducem echipa pe un loc patru, pentru prima oară după o lungă perioada în care formaţia s-a clasat sub această poziţie’, explica acţionarul majoritar dinamovist.

Ionuţ Negoiţă a dezvăluit că toate încercările sale din ultimele şase luni de a găsi oameni dispuşi să preia Dinamo s-au soldat cu un eşec: ‘Cei cu care m-am întâlnit, nejudecând cu sufletul, ca mine, mi-au transmis foarte clar: acest club trebuie întâi vindecat de cancer, pentru a putea purta discuţii serioase. Concluzia generală şi unanimă este că, în acest moment, singura soluţie pentru ca viitorul lui Dinamo să existe este reorganizarea prin insolvenţă şi crearea unui moment zero’.

‘Picătura care a umplut paharul’ şi l-a făcut pe conducătorul dinamovist să ia această decizie a reprezentat-o ‘o nouă datorie de câteva milioane’ care ‘a apărut din senin’.

‘Este vorba despre taxele de publicitate neplătite de club în ultimii cinci ani. În condiţiile în care, aproape în fiecare săptămână din ultimul an de zile, au apărut tot felul de noi datorii făcute în trecut şi lăsate la dospit în sertare până a venit momentul oportun, clubul trebuie trecut prin acest proces (al insolvenţei – n.red.), fie şi doar pentru a afla odată pentru totdeauna care este proporţia reală a jafului derulat în ultimul deceniu la Dinamo’, mai susţinea responsabilul dinamovist.