Clubul Fermierilor Români propune acodarea unui ajutor de stat de 30 de euro/hectar pentru zonele afectate de secetă şi arşiţă

Clubul Fermierilor Români propune includerea în Planul Naţional Strategic (PNS), în eco-scheme, a unei sub-diviziuni aplicabile pentru zonele afectate de secetă şi arşiţă cu potenţial agricol scăzut, în valoare de 30 de euro/hectar, informează un comunicat al organizaţiei, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 04 feb. 2022, 21:01
Clubul Fermierilor Români propune acodarea unui ajutor de stat de 30 de euro/hectar pentru zonele afectate de secetă şi arşiţă

Zonele vizate sunt: Dobrogea (judeţele Tulcea şi Constanţa), Centrul şi Sudul Moldovei (judeţele Galaţi, Bacău, Iaşi, Vaslui) şi Oltenia (judeţele Dolj şi Olt).

„În urma consultării cu fermierii membri, în cadrul eco-schemei „Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil”, Clubul Fermierilor Români propune includerea unei Sub-diviziuni aplicabile pentru zonele cu alte constrângeri, precum secetă şi arşiţă, în zonele cu potenţial scăzut şi mediu pentru practica agricolă (conform Studiu ICPA privind potenţialul agricol) din Dobrogea (jud. Tulcea, Constanţa), Centrul şi Sudul Moldovei (jud. Galaţi, Bacău, Iaşi, Vaslui) şi Oltenia (jud. Dolj, Olt), în contextul în care nu există posibilitatea utilizării unor sisteme de irigaţii. Propunerea Clubului este ca valoarea Sub-diviziunii Eco-schemei să fie de 30 de euro/hectar (cumulată la eco-schema „Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil”)”, se menţionează în comunicat.

Faptul că fermierii din aceste zone realizează afaceri agricole la limita profitabilităţii şi nu pot avea acces la alte intervenţii, precum Sprijinul Cuplat Vegetal, din cauza efectului multi-anual al secetei şi arşiţei, concomitent cu o diminuare a subvenţiei, va conduce în timp la falimentul acestor activităţi economice şi, prin urmare, la lipsa realizării unui echilibru socio-economic la nivel naţional (depopularea zonelor, renunţarea la activităţile agricole, instalarea unor efecte de mediu agresive, nefavorabile agriculturii, precum accentuarea procesului de deşertificare), susţin reprezentanţii Clubului Fermierilor Români.

Potrivit sursei citate, această intervenţie, prin Sub-diviziunea de Eco-schemă propusă, este în acord cu recomandările Comisiei Europene prin reforma PAC, conform căreia acţiunea acesteia trebuie să aibă o dimensiune regională şi specifică, care să susţină pierderile financiare aferente aplicării eco-schemei, şi va determina adaptarea tehnologiilor agricole în zonele respective prin economisirea apei, protejarea calităţii solului şi a biodiversităţii, utilizarea de culturi tolerante şi rezistente la secetă şi protecţia mediului.

Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă este o asociaţie non-profit şi neguvernamentală a fermierilor din România. Membrii asociaţiei sunt fermieri performanţi care au modele de afaceri bazate pe inovaţie, tehnologie şi bunele practici în agricultură, pentru creşterea competitivităţii şi a valorii adăugate create în acest domeniu.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...