Clubul spaniol de fotbal Valencia a înregistrat pierderi de 50 de milioane de euro în anul financiar 2021-2022

08 07. 2022
limgohome-1068x601

„Nu suntem în faliment. În toată această perioadă Valencia a fost susţinută mereu de Meriton (compania lui Peter Lim care administrează clubul – n. r.) şi, deşi conturile nu sunt chiar atractive, nu suntem singurul club spaniol care are probleme financiare”, a declarat Layhoon Chan, citată de EFE, relatează Agerpres.

În apariţia ei pentru a explica situaţia clubului şi proiectul noului stadion, Chan a subliniat că ultimii doi ani de pandemie au avut un mare impact asupra lumii fotbalului, dar a făcut apel la calm, „pentru că principalul acţionar este dedicat zi de zi viitorului clubului”.

La sfârşitul lui mai, omul de afaceri singaporez Anil Murthy a fost revocat din funcţia de preşedinte al Valencia CF de către consiliul de administraţie al clubului.

În mai, ziarul Superdeporte a făcut publice înregistrări audio în care Anil Murthy a recunoscut, la o masă cu oameni de afaceri, că gruparea pe care o conduce trece printr-o situaţie economică dificilă, ceea ce a făcut ca jucătorii să nu primească salarii în valoare totală de mai bine de 4 milioane de euro. El a afirmat atunci că vrea să depună plângere împotriva autorităţilor locale pentru neprelungirea termenului de finalizare a construcţiei stadionului Nou Mestalla.

Valencia a încheiat pe locul 9 sezonul din La Liga şi nu va juca în cupele europene.