E oficial: Producătorul de încălțăminte Clujana intră în faliment

09 12. 2022
clujana

Consiliul Județean, acționar majoritar cu 93,44% din acțiunile producătorulului de încălțăminte Clujana, a decis declansarea procedurii de faliment. În toamna acestui an, CJ a cerut eliberarea fabricilor pe care le cumpărase cu câțiva ani în urmă. Motivul ar fi datoriile pe care le-a acumulat producătorul clujean.

„În 2021 dânșii ne-au dat în judecată pentru eliberarea spațiilor, întrucât trecuseră trei ani de la contractul de vânzare-cumpărare și noi încă nu părăsisem locația. În vara lui 2022 s-a pus în aplicare sentința și s-a început evacuarea și atunci am fost obligați partea de producție să o sistăm”, a Călin Oancea, directorul companiei pentru Antena 3.

CITEȘTE ȘI S-a închis o fabrică legendară din România. Brandul Clujana, vechi de 111 ani, riscă să dispară definitiv

La începutul lui 2018, Clujana intra în insolvență din cauza datoriilor istorice către ANAF, acumulate în perioada 2013 – 2014, şi care se ridică la 13 milioane de lei. La doi ani de la deschiderea procedurii, în 2020, producătorul ieșea din insolvență. Atunci, produsele companiei erau vândute în 14 magazine partenere din România și erau adresate nevoilor unui segment de clienţi neexplorat, și anume tineri cu vârste cuprinse între 25-40 de ani.

Istoria Clujana

Fabrica de încălţăminte a fost înfiinţată în anul 1911 la Cluj-Napoca de familia Renner, sub denumirea de Fabrica de Piele „Fraţii Renner & Co”. După primul război mondial, a devenit societate pe acţiuni şi şi-a schimbat numele în „Dermata”, devenind în timp cea mai mare fabrică de încălţăminte din România.

În 1948 a fost confiscată de regimul comunist, fiind redenumită „Fabrica de încălţăminte Janos Herbak”, apoi „Fabrica de Pielărie şi Încălţăminte Cluj”, iar în final „Clujana”. Înainte de 1989, compania a fost cel mai mare producător de încălţăminte din România, majoritatea producţiei fiind destinată exportului.

După Revoluţie, fabrica a funcţionat până în anul 1999 când a intrat în faliment şi a fost închisă, 5.000 de angajaţi fiind concediaţi. Producţia a fost reluată în 2005 după intervenţia Consiliului Judeţean Cluj care a preluat pachetul majoritar de acţiuni de la fosta Autoritate pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (APAPS).