Clujul, zona din România cu cei mai mulţi antreprenori tineri. Care este explicaţia

Economica.net
26 02. 2014
cluj_47974400_83588200_12568700_81687100

De la apariţia ordonanţei de urgenţă referitoare la înfiinţarea şi dezvoltarea microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri (februarie 2011) şi până în ianuarie anul curent, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a înregistrat 11.413 astfel de societăţi, dintre care 11.241 sunt încă în funcţiune. Majoritatea sunt în judeţul Cluj -1408 înfiinţate şi 1.395 în funcţiune, în condiţiile în care judeţul este al treilea din ţară după numărul de locuitori, după Iaşi şi Prahova. În Bucureşti, de departe cea mai populată zonă din România, mai există 1.231 de SRL-D-uri, faţă de 1.251 câte s-au înfiinţat.

Conforum ultimului Recensământ al Populaţiei, în Cluj locuiesc în jur de 691.100 de persoane, în timp ce în Capitală trăiesc oficial peste 1,8 milioane de persoane.

Cum se explică

„Noi nu i-am încurajat pe tineri în mod deosebit. I-a încurajat ordonanţa de urgenţă din februarie 2011 şi mai ales articolul referitor la alocaţia financiară  nerambursabilă de cel mult 10.000 euro care se acordă de la stat”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Ştefan Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ Cluj. Acesta susţine că a organizat anul trecut la Casa de Cultură a Studenţilor o prezentare a acestei legi, cu scopul de a-i îndemna pe studenţi să îşi deschidă o afacere. „Cred că în rândul celor care şi-au deschis SRL-D-uri sunt destul de mulţi studenţi. Le-am explicat că au această oportunitate, de a avea o sursă de venit în timp ce îşi fac studiile. Au fost aproximativ 200 de participanţi „, mai spune preşedintele Camerei de Comerţ.

Acesta crede însă că pe piaţa de business din în Cluj nu va mai fi niciodată efervescenţa din anii 90. „Efervescenţa din 94 nu o mai regăsim după criză. Atunci, pe de o parte a existat tendinţa oamenilor care au plecat din marile entităţi economice de a-şi deschide un business, iar pe de altă parte Clujul ducea o acută lipsă de servicii. Era un fel de eldorado pentru cei ce făceau afaceri. Acum, există un excedent de servicii, iar realizările în afaceri nu sunt de multe ori pe măsura aşteptărilor”, mai explică  Ştefan Dimitriu.