CM 2014: Şoc în Brazilia. Spania, umilită de Olanda, scor 5-1
Olanda şi-a luat revanşă într-un mod incredibil, după finala pierdută în prelungiri la Mondialul din 2010, prin golurile marcate de Robin van Persie (44, 72), Arjen Robben (53, 80) şi Stefan De Vrij (64), golul ibericilor fiind semnat de Xabi Alonso, în minutul 27, dintr-un penalty obţinut de Diego Costa.
Campioana mondială a mizat, ca de obicei, pe posesie, dar olandezii au fost aproape să dea lovitura în minutul 8, când Sneijder, la selecţia 100, a scăpat singur, dar a tras modest şi Casillas a salvat golul.
Spania a construit cu atenţie, accelerând la un moment dat, astfel că Diego Costa a fost blocat in extremis de Vlaar (13). O nouă verticalizare l-a adus în poziţie bună pe David Silva (20), dar şi acesta a fost blocat în careu de apărarea batavă. Diego Costa s-a desprins în minutul 26 şi a fost agăţat de De Vrij în suprafaţa de pedeapsă, iar penalty-ul a fost transformat de Xabi Alonso: 1-0. Pentru jucătorul lui Real Madrid a fost al doilea său gol la Cupa Mondială, precedentul fiind înscris în urmă cu exact opt ani, pe 13 iunie, împotriva Ucrainei, la Leipzig.
”Portocala mecanică” a ieşit la atac, a avut câteva acţiuni, dar nefinalizate, fiind de remarcat un şut de la distanţă al lui De Jong (35), reţinut în doi timpi de Casillas.
”La Roja” a avut şansa desprinderii, în min. 43, când Silva a rămas singur cu Cillessen, dar portarul olandez a salvat in extremis golul.
La faza următoare, Blind a centrat lung, van Persie s-a desprins şi a marcat din plonjon cu capul peste Casillas, prins ieşit din poartă: 1-1 (44). Van Persie a devenit primul fotbalist olandez care marchează la trei Cupe Mondiale.
În schimb, Casillas a primit gol după 477 de minute consecutive în care a închis poarta Spaniei la CM, aceasta fiind a treia cea mai bună performanţă a unui portar la Cupa Mondială. Recordul este deţinut de italianul Walter Zenga, cu 517 minute fără gol încasat, la CM 1990.
La reluare, Olanda a jucat excelent şi a reuşit să preia conducerea, în min. 53, când Arjen Robben a marcat după ce l-a întors pe fundaşul Pique, centrarea venind, ca şi la primul gol batav, de la fundaşul Daley Blind: 1-2. Robben a ajuns la patru goluri marcate la trei turnee finale, alăturându-i-se lui van Persie.
Diego Costa a fost iertat de un cartonaş roşu, după ce l-a lovit fără minge pe fundaşul Bruno Martins Indi (55).
Olanda a fost aproape de a decide soarta partidei, la capătul unei contre, dar şutul lui van Persie s-a dus în bara transversală (60). Batavii au marcat şi al treilea gol, prin fundaşul Stefan De Vrij (64), în urma unei lovituri libere executate de Sneijder, dar golul a fost precedat de un fault la portar comis de van Persie: 1-3.
Ibericii au fost aproape de a reveni în joc, dar golul lui Silva a fost anulat pentru ofsaid (67), după ce Cillessen a deviat mingea trimisă de Pedro.
Olanda a continuat să fie periculoasă, iar Casillas a respins cu piciorul şutul trimis de Wijnaldum (70). O gafă a portarului iberic a completat umilinţa campioanei mondiale, iar van Persie a realizat dubla (72): 1-4.
Robben a reuşit şi el dubla, ducând scorul la proporţii incredibile, 5-1 pentru Olanda, în minutul 80, după o cursă de 50 de metri la capătul căreia s-a jucat cu apărarea iberică. În plus, Iker Casillas a mai salvat goluri ca şi făcute la Wijnaldum şi Robben (87). Torres a irosit şi el o situaţie imensă în prelungiri (90+1).
Spania nu a primit mai mult de trei goluri într-un meci de Cupă Mondială din Brazilia 1950, când Selecao o surclasa cu 6-1.
Miercuri 18 iunie vor avea loc următoarele partide din Grupa B, Australia – Olanda (19,00, la Porto Alegre, şi Spania – Chile (22,00), la Rio de Janeiro.
Spania a pierdut primul meci şi în 2010 (0-1 cu Elveţia), iar apoi a câştigat titlul mondial.
Spania – Olanda 1-5 (1-1)
Au marcat: Xabi Alonso (27 – penalty), respectiv Robin van Persie (44, 72), Arjen Robben (53, 80), Stefan De Vrij (64).
Salvador, Arena Fonte Nova
Cupa Mondială 2014 – Grupa B
Au evoluat echipele:
Spania: 1. Iker Casillas (căpitan) – 22. Cesar Azpilicueta, 15. Sergio Ramos, 3. Gerard Pique, 18. Jordi Alba – 8. Xavi, 16. Sergio Busquets, 14. Xabi Alonso (11. Pedro, 63) – 21. David Silva (10. Cesc Fabregas, 78), 6. Andres Iniesta – 19. Diego Costa (9. Fernando Torres, 62). Selecţioner: Vicente Del Bosque.
Rezerve neutilizate: 12. David De Gea, 23. Pepe Reina – 2. Raul Albiol, 4. Javi Martinez, 5. Juanfran, 7. David Villa, 13. Juan Mata, 17. Koke, 20. Santi Cazorla.
Olanda: 1. Jasper Cillessen – 7. Daryl Janmaat, 2. Ron Vlaar, 3. Stefan De Vrij (13. Joel Veltman, 77), 4. Bruno Martins Indi, 5. Daley Blind – 8. Jonathan de Guzman (20. Georginio Wijnaldum, 62), 6. Nigel de Jong – 10. Wesley Sneijder – 9. Robin van Persie (căpitan; 17. Jeremain Lens, 79), 11. Arjen Robben. Selecţioner: Louis van Gaal.
Rezerve neutilizate: 22. Michel Vorm, 23. Tim Krul – 12. Paul Verhaegh, 14. Terence Kongolo, 15. Dirk Kuyt, 16. Jordy Clasie, 18. Leroy Fer, 19. Klaas-Jan Huntelaar, 21. Memphis Depay.
Arbitru: Nicola Rizzoli; arbitri asistenţi: Renato Faverani, Andrea Stefani (toţi din Italia); arbitru de rezervă: Svein Oddvar Moen (Norvegia)
Cartonaşe galbene: De Guzman (25), van Persie (66), Casillas (65).
Del Bosque – ‘Absolut inexplicabil, nu mai am cuvinte’
Selecţionerul Spaniei, Vicente del Bosque, consideră ‘absolut inexplicabil’ eşecul umilitor suferit de campioana mondială în faţa Olandei (1-5), vineri la Salvador, în partida de debut la actuala ediţie a Cupei Mondiale de fotbal.
‘Este absolut inexplicabil, nu mai am cuvinte… Sunt lucruri inexplicabile. Nu este o problemă fizică, ci faptul că optimismul Olandei din repriza secundă a coincis cu pesimismul nostru. Mă simt rău, însă am avut suficient curaj pentru a reacţiona. Au existat momente-cheie, precum acţiunea lui David Silva, care putea însemna golul al doilea pentru noi’, a spus Del Bosque la finalul jocului de pe Arena Fonte Nova din capitala statului Bahia.
Întrebat care a fost reacţia jucătorilor săi, după revenirea la vestiare, antrenorul Spaniei a precizat: ‘Avem o echipă de profesionişti, de băieţi buni, care ştiu ce este înfrângerea. Nu a existat nicio singură privire a unuia împotriva altuia. Când au venit la vestiare, singurul lor gând a fost dorinţa de a câştiga următorul meci’.
Del Bosque i-a luat, totodată, apărarea portarului Casillas, spunând că ‘nu caută vinovaţi’ după acest eşec, pentru că ‘înfrângerea nu aparţine unui singur jucător, ci întregii echipe’.
‘Nu putem pune greşeala pe umerii unei singure persoane, cu atât mai puţin asupra lui Iker Casillas. Sunt conştient că este un moment foarte delicat pentru noi. Împreună va trebui să remediem lucrurile pentru următoarea partidă, împotriva Chile, şi să obţinem victoria’, a adăugat selecţionerul ‘La Roja’.
Olanda, finalista ediţiei trecute a Cupei Mondiale, şi-a luat revanşa după finala pierdută în prelungiri la turneul final din 2010, prin golurile marcate de Robin van Persie (44, 72), Arjen Robben (53, 80) şi Stefan De Vrij (64), golul de onoare al Spaniei fiind semnat de Xabi Alonso (27 – penalty).
„Umilinţă mondială”, scrie pesa spaniolă după ‘coşmarul’ din Brazilia
‘Umilinţă mondială’, titrează cotidianul sportiv Marca în ediţia sa online, considerând că repriza a doua a partidei de la Salvador de Bahia a fost una ‘spectaculoasă din partea lui Robben şi compania’.
‘Cadourile lui Casillas şi ale apărării, adăugate la haosul tactic creat de schimbări, au provocat o înfrângere scandaloasă, un 1-5 de uitat’, comentează ziarul madrilen.
‘Cel mai rău coşmar al campioanei’, scrie la rândul său rivalul AS, pentru care ‘Robben şi Van Persie, cu câte două goluri fiecare, au distrus selecţionata spaniolă’.
Cotidianul barcelonez Sport vorbeşte la rândul său de ‘coşmar’, adăugând că ‘Spania a început Mondialul suferind un eşec fără precedent în faţa Olandei, care s-a răzbunat crunt după finala din Africa de Sud’.
Celălalt jurnal catalan, El Mundo Deportivo, evocă ‘palma dată de Olanda campioanei’.
Acelaşi ton poate fi regăsit şi în presa generalistă din Spania. ‘Ridicol pentru un debut’, titrează El Mundo, potrivit căruia Spania ‘s-a prăbuşit după golul lui Van Persie înainte de pauză’.
El Pais vorbeşte şi el de ‘cel mai rău debut al Spaniei la un Mondial’, subliniind că este ‘cea mai grea înfrângere a unei campioane’. ‘Spania nu a mai încasat cinci goluri de la acel 2-6 cu Scoţia, în 1963’, reaminteşte cotidianul citat.
Selecţionerul Olandei nu se aştepta la un asemenea scor în faţa Spaniei
‘Ca să vă spun sincer, nu mă aşteptam să marcăm cinci goluri Spaniei. Maniera de a marca golurile era cea pe care o aşteptam, însă nu credeam că vom înscrie atât de multe. Am stabilit o strategie, iar jucătorii au executat acest plan cu devotament şi convingere. Nu am lăsat spaniolilor decât o singură ocazie, în prima repriză, când au avut un penalty, nu ştiu cât de meritat’, a spus Van Gaal la conferinţa de presă susţinută la finalul partidei.
Viitorul antrenor al lui Manchester United a precizat că Olanda şi-a arătat potenţialul în ultimele partide de pregătire şi a subliniat că echipa sa a ştiut să se adapteze condiţiilor speciale din Brazilia.
‘La ultimele trei meciuri amicale am arătat că este foarte dificil să joci împotriva noastră. Ne-am asigurat că avem o echipă pregătită, pentru că în aceste condiţii climatice, cu umiditate şi căldură, trebuie să fii într-o condiţie fizică excelentă’, a adăugat Van Gaal.