CMR: Lipsa Delta Dunării de pe lista priorităţilor parteneriatului România-CE, îngrijoroare

Rezervaţia Biosferei Delta Dunării nu reprezintă o prioritate în cadrul viitorului Parteneriat dintre România şi Comisia Europeană (CE), în vederea stabilirii cadrului de implementare al fondurilor europene pentru perioada 2014-2020, ceea ce este îngrijorător, atrag atenţia Coaliţia pentru Mediu pentru România (CMR).
Economica.net - D, 23 iun. 2013, 16:46
CMR: Lipsa Delta Dunării de pe lista priorităţilor parteneriatului  România-CE, îngrijoroare

‘(…) nu putem să ignorăm lipsa Rezervaţiei Biosferei Deltă Dunării dintre priorităţile de mediu ale viitorului Parteneriat România – Comisia Europeană. Mai mult decât atât, am remarcat cu aceeaşi îngrijorare supralicitarea potenţialului economic şi social al Fluviului Dunărea şi ignorarea totală a potenţialului natural al fluviului, iremediabil legat de primele. Considerăm că potenţialul natural trebuie tratat în mod egal, împreună cu ceilalţi doi piloni amintiţi, şî că proiectele de infrastructură care se pregătesc pentru Fluviul Dunărea (Coridorul IV, de exemplu) trebuie să ţină cont în mod covârşitor de valoarea naturală deosebită pe care, încă, fluviul o mai are’, se notează în scrisoare.

Totodată, potrivit sursei citate, Acordul de Parteneriat ‘nu menţionează modul în care cei 20% din angajamentul de cheltuieli pentru următoarea perioadă de finanţare, dedicaţii reducerilor de emisii de gaze cu efect de seră şi adaptării la schimbările climatice, vor fi cheltuiţi’, fapt care va duce la ‘un sprijin inadecvat pentru aşa-zisele obiective verzi şi ar putea conduce spre o infrastructură tradiţională, făcându-se apel la necesitatea cheltuirii banilor cu orice preţ şi, uneori, chiar în detrimentul mediului’.

Reprezentanţii CMR consideră că, odată cu acest nou Parteneriat, se readuce în prim-plan ideea de investiţii mari realizate de către autorităţile centrale şi locale, care nu au reuşit, însă, acest lucru în perioada 2007-2013.

‘(…) actualul Acord de Parteneriat repetă greşelile făcute în perioada de programare 2007 – 2013, în care au fost avute în vedere priorităţi care urmau să fie implementate în special de către autorităţi (centrale şi locale), iar investiţiile să vizeze în principal infrastructura mare. S-a dovedit, însă, că din cauza crizei financiare autorităţile nu au reuşit să implementeze aceste programe şi să absoarbă fondurile alocate’, subliniază Coaliţia.

CMR a transmis, recent, premierului Victor Ponta, ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, şi ministrului delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, o scrisoare deschisă cu privire la elaborarea Acordului de Parteneriat dintre Guvernul României şi Comisia Europeană în vederea stabilirii cadrului de implementare al fondurilor europene structurale pentru România 2014 – 2020

Practic, organizaţia solicită reluarea şi organizarea bună a consultărilor cu toţi factorii interesaţi pe acest subiect, în aşa fel încât România să poată trimite partenerilor europeni un document care să exprime clar, concis şi corect realitatea actuală, precum şi planurile necesare în vederea îmbunătăţirii acesteia din punct de vedere economic, social, dar şi de mediu.

În plus, Coaliţia pentru Mediu propune organizarea, în cel mai scurt timp, a unei întâlniri autorităţile în vederea abordării problematicii semnalate.

CMR, formată exclusiv din 72 de organizaţii neguvernamentale de protecţia mediului din România, este constituită cu scopul de a contribui la dezvoltarea durabilă a României şi implicarea societăţii civile.

Te-ar mai putea interesa și
Nissan își va reduce participația la Renault cu 5%, lucru care se va petrece și în cazul francezilor
Nissan își va reduce participația la Renault cu 5%, lucru care se va petrece și în cazul francezilor
CEO-ul Nissan Motor Ivan Espinosa a declarat că firma intenționează să reducă participația producătorului auto la partenerul francez Renault, a relatat luni ziarul de afaceri Nikkei....
Peter Szijarto, ministrul ungar de externe, vrea să contracareze planul Von der Leyen – Zelenski în Energie, alături de slovaci
Peter Szijarto, ministrul ungar de externe, vrea să contracareze planul Von der Leyen – Zelenski în Energie, alături ...
Ministrul ungar al afacerilor externe, Peter Szijarto, a declarat, duminică, că guvernul de la Budapesta va folosi toate ...
Biroul Boeing din Kiev avariat grav de un atac rusesc
Biroul Boeing din Kiev avariat grav de un atac rusesc
Un atac aerian de amploare lansat recent de Rusia asupra Kievului a avariat grav o clădire folosită de compania americană ...
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas a convocat, marți, o reuniune specială a miniștrilor de externe UE
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas a convocat, marți, o reuniune specială a miniștrilor de externe UE
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a convocat pentru marți o reuniune specială a miniștrilor de externe ...