CNA a aplicat 253 sancţiuni pentru încălcarea legislaţiei audiovizuale, între 1 ianuarie-6 decembrie

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a aplicat un număr total de 253 de sancţiuni pentru încălcarea legislaţiei audiovizualului, de la începutul anului şi până pe 6 decembrie, potrivit unui bilanţ prezentat de Laura Georgescu, preşedintele CNA, vineri, într-o conferinţă de presă.
Economica.net - vin, 06 dec. 2013, 17:53
CNA a aplicat 253 sancţiuni pentru încălcarea legislaţiei audiovizuale, între 1 ianuarie-6 decembrie

Potrivit Laurei Georgescu, de la începutul anului şi până în prezent, CNA a acordat 86 de amenzi, 120 de somaţii, 15 decizii de drept la replică, 2 decizii de retragere aviz de retransmisie, 25 de decizii de intrare în legalitate a unor spoturi comerciale şi 5 decizii de retragere a licenţei audiovizuale.

Totodată, Laura Georgescu a spus că în acest an CNA a primit un număr de 13.500 de sesizări, în timp ce în 2012 Consiliul a primit 4.994 de sesizări.

Laura Georgescu a prezentat şi situaţia proceselor în care este implicat în prezent CNA.

„Un alt indicator al eficienţei acestei autorităţi este numărul de speţe juridice şi vorbim în anul în curs de 131 de dosare, dintre care pierdute 6, câştigate 77 şi restul pe rol. În 2012 vorbim despre 126 de speţe, 22 pierdute, 67 pe rol, dar câştigate în primă instanţă, pe fond, şi 16 câştigate definitiv”, a mai spus Laura Georgescu.

Consiliul Naţional al Audiovizualului este unica autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, o instituţie publică autonomă aflată sub control parlamentar. Consiliul se întruneşte, în mod curent, de două ori pe săptămână, în şedinţe publice şi este mandatat să monitorizeze radiodifuzorii şi să aplice sancţiuni în cazul în care constată încălcări ale reglementărilor în vigoare. Totodată, CNA eliberează licenţe audiovizuale.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Riscăm ca până în a doua jumătate a anului viitor să nu putem consuma banii europeni
Ilie Bolojan: Riscăm ca până în a doua jumătate a anului viitor să nu putem consuma banii europeni
România se află în faţa riscului ca, până la jumătatea anului viitor, să nu poată absorbi fondurile europene pe care le are la dispoziţie, a declarat, luni, premierul Ilie Bolojan. ...
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de luni
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de luni
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis luni în creştere pe aproape toţi indicii, iar valoarea tranzacţiilor a fost ...
Trump anunță că introduce taxe vamale de 25% la importurile din Coreea de Sud și Japonia începând de la 1 august
Trump anunță că introduce taxe vamale de 25% la importurile din Coreea de Sud și Japonia începând de la 1 august
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că Statele Unite vor impune tarife de 25% la importurile din Japonia ...
Grupul american Dow va închide trei fabrici chimice în Europa, din cauza mediul dificil de afaceri din regiune
Grupul american Dow va închide trei fabrici chimice în Europa, din cauza mediul dificil de afaceri din regiune
Compania americană Dow a anunţat luni că va închide trei fabrici europene din industria chimică, şi va renunţa la ...