CNA a prelungit cu nouă ani licenţa audiovizuală a Info Pro

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de marţi, să prelungească cu nouă ani licenţa audiovizuală a postului de radio Info Pro.
Economica.net - mar, 15 oct. 2013, 20:10
CNA a prelungit cu nouă ani licenţa audiovizuală a Info Pro

CNA a analizat, marţi, solicitarea societăţii Pro TV SA de prelungire a licenţei audiovizuale pentru Info Pro, care urmează să expire pe 21 octombrie 2013.

Începând din septembrie 2010, Info Pro retransmite programul ProFM, un alt post de radio deţinut de Pro TV SA.

Formatul InfoPro este „tematic-muzical”, postul de radio emiţând program 24 de ore pe zi.

Totodată, Pro TV SA a solicitat acordul CNA de creştere a ponderii programelor informative difuzate pe Info Pro, de luni până vineri – 12 jurnale a câte 4 minute, iar sâmbăta şi duminica – 5 jurnale a câte 4 minute.

Prezent la şedinţa de marţi a CNA, Marius Dobre, directorul executiv al Info Pro şi Pro FM, a spus că Pro TV SA a început proiectul reţelei naţionale Info Pro în anul 2004.

„Am realizat în cinci ani integral reţeaua naţională Info Pro. Am pornit la drum cu acest format de ştiri, plini de entuziasm, resurse, optimism, am avut ştiri, dezbateri. Ne-am făcut bine treaba timp de cinci ani de zile (…) În cinci ani am investit aproximativ 10 milioane de dolari în echipamente, iar la sfârşitul acestor ani aveam 37 de staţii şi o redacţie de peste 30 de oameni”, a spus Marius Dobre.

El a mai spus însă că, după cinci ani, Info Pro avea o audienţă care nu putea susţine eforturile lunare operaţionale. „În 2009 a căzut piaţa de publicitate şi am fost practic forţaţi din punct de vedere economic să venim cu o propunere temporară de a retransmite Pro FM într-un anumit procent pe InfoPro, deşi am fi preferat ca Info Pro să rămână un post de ştiri. Am cerut (aprobarea CNA, n.r.) ca temporar să facem această retransmisie Pro FM pe licenţa Info Pro, ceea ce am făcut”, a spus Marius Dobre. El a precizat că „formatul a avut succes”, iar numărul de ascultători ai postului de radio a crescut.

Marius Dobre a mai spus că Pro TV SA nu doreşte să continue situaţia retransmiterii Pro FM pe frecvenţele InfoPro, ci intenţionează să lanseze un nou post de radio anul viitor.

„Nu ne propunem să continuăm această situaţie. Şi avem în pregătire să lansăm un alt post de radio, orientat către publicul căruia i se adresa şi Info Pro: publicul matur, de peste 30 de ani. Suntem în pregătirea acestui post de radio”, a spus Marius Dobre.

Potrivit CNA, societatea Pro TV SA deţine 49 licenţe audiovizuale: două pentru InfoPro (satelit şi reţea naţională), două pentru Pro FM (satelit şi reţea naţională), una pentru Pro Clasic (satelit), 37 pentru Pro TV (staţii locale), şapte pentru satelit TV (Pro TV, Acasă TV, Acasă Gold, Pro TV International, Pro Cinema, Sport.ro, MTV).

În urma discuţiilor, CNA a prelungit licenţa audiovizuală a Info Pro. Decizia a fost luată cu şapte voturi „pentru” (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Cristina Trepcea şi Radu Călin Cristea) şi trei „împotrivă” (Laura Georgescu, Lorand Turos şi Christian Mititelu).

Te-ar mai putea interesa și
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia a decis să includă mai multe firme din media şi telecomunicaţii pe lista companiilor de importanţă strategică, ceea ce înseamnă că nu pot fi preluate fără aprobarea specială a......
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va invita partidele la consultări la Palatul Cotroceni când va exista ...
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană a adoptat, azi, un regulament de instituire a unei etichete a emisiilor generate de zboruri (FEL), care ...
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat miercuri pe Mario Iorgulescu la opt ani şi opt luni închisoare cu executare pentru ...