CNA şi TVR vor derula împreună campania de informare a populaţiei privind tranziţia la TV digitală

Economica.net
17 10. 2013
televizor_578_09962800

Anunţul a fost făcut de Laura Georgescu, joi, la International Digital Forum, organizat la Bucureşti de Asociaţia pentru Comunicaţii Digitale (ACD).

„A venit ziua în care CNA anunţă oficial că astăzi demarează campania de informare şi mediatizare a strategiei de trecere de la televiziunea analogică terestră la televiziunea digitală terestră. Am apăsat butonul On Air”, a spus Laura Georgescu.

Ea a spus că acest anunţ vine ca urmare a unei serii de întâlniri, „fructificate în trei documente”, respectiv un parteneriat oficial semnat joi dimineaţă între Consiliul Naţional al Audiovizualului, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) şi Asociaţia pentru Comunicaţii Digitale.

„Un al doilea parteneriat este cu televiziunea publică, care ne va fi principalul partener în difuzarea spoturilor de televiziune (de promovare a tranziţiei la TV digitală terestră, n.r.)”, a spus Laura Georgescu.

Preşedintele CNA a spus că vineri urmează să semneze şi un parteneriat cu radioul public.

Georgescu a mai spus că CNA va aduce în cadrul acestui proces în primul rând expertiza celorlalte state membre, Polonia şi Macedonia, care au definitivat tranziţia la televiziunea digitală terestră, dar şi Ungaria, care, în două săptămâni, va încheia total ultima etapă de digitalizare. „Nu suntem ultima ţară (privind tranziţia la televiziunea digitală terestră, n.r.). Bulgaria, Grecia, Moldova, Ucraina nu au făcut lucrul acesta”, a spus Laura Georgescu.

Totodată, prezent la International Digital Forum, Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), a declarat că vor fi iniţiate foarte rapid primele întâlniri privind modul în care se va desfăşura campania de informare a populaţiei despre tranziţia la televiziunea digitală terestră.

„Campania aceasta sper să fie cât se poate de lămuritoare în ceea ce priveşte semnalul terestrial al televiziunilor din România (…) Suntem gata să punem la dispoziţie întreaga creativitate de care dispune Televiziunea Română pentru a face o campanie vioaie, interactivă, cu cetăţenii, telespectatorii noştri”, a spus Claudiu Săftoiu.

Săftoiu a mai spus că procesul de tranziţie la televiziunea digitală terestră reprezintă pentru TVR „un eveniment mult-aşteptat”, fiind necesară însă şi „voinţă politică” şi „decizia guvernamentală” pentru realizarea acestei tranziţii.

Pe de altă parte, Cătălin Marinescu, preşedintele Autorităţii de reglementare în comunicaţii – ANCOM, a anunţat joi, la International Digital Forum, că ANCOM vrea să lanseze în ianuarie procedura de selecţie pentru cinci licenţe de TV digitală terestră (multiplexe), proces care se va încheia până la 30 aprilie 2014.

„Conform calendarului orientativ pe care l-am întocmit, în perioada 1-15 noiembrie 2013 vor fi finalizate proiectul de hotărâre a Guvernului, proiectul de decizie ANCOM referitor la procedura de selecţie şi proiectul de caiet de sarcini. Apoi, în prima parte a lunii decembrie, aceste documente vor fi supuse consultării publice şi, până la 15 ianuarie 2014, sperăm să fie şi aprobate. Publicarea anunţului privind lansarea procedurii de selecţie va avea loc în perioada 15-30 ianuarie 2014”, a afirmat Marinescu.

Ofertele vor fi deschise la şase săptămâni după momentul publicării anunţului.

„Dacă nu apar evenimente neprevăzute şi procedura se va desfăşura conform calendarului propus, sperăm să anunţăm câştigării celor cinci licenţe de televiziune digitală până la 30 aprilie 2014. Practic, viitorii operatori ai licenţelor vor avea la dispoziţie mai mult de 12 luni până la momentul în care emiterea programelor TV analogice terestre va înceta, respectiv 17 iunie 2015”, a spus Marinescu.

Acordarea licenţelor este inclusă în Strategia privind tranziţia de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră, aprobată de Guvern în luna iunie.

Punerea în practică a obiectivelor strategiei va fi posibilă printr-un plan de acţiuni care prevede, printre altele implementarea la nivel naţional a patru licenţe de televiziune digitală (multiplexe) în banda UHF şi unul în banda VHF, rămânând ca la nivel regional/local să existe posibilitatea alocării unor multiplexe suplimentare, în funcţie de posibilităţile tehnice.

De asemenea, un multiplex din cele patru disponibile în banda UHF va fi acordat cu impunerea unor condiţii de acoperire teritorială şi de populaţie, de preluare şi transmisie necriptată a programelor, respectiv recepţia liberă a acestora în condiţii economice transparente şi nediscriminatorii, pentru programele publice de televiziune.

„Cele cinci multiplexe vor fi acordate simultan prin procedură de selecţie organizată de ANCOM înainte de 17 iunie 2015. Acordarea unuia dintre cele cinci multiplexe va trebui să respecte condiţiile de acoperire teritoriale şi de populaţie, precum şi condiţii tehnice. Acest multiplex va funcţiona în banda UHF, va fi implementat ulterior datei de 17 iunie 2015 şi va trebui să asigure o acoperire în recepţie fixă de 90% din populaţie şi 80% din teritoriu la 31 decembrie 2016”, anunţa Ministerul pentru Societatea Informaţională, pe 20 iunie.

Strategia mai prevede că operatorul care transmite terestru, în prezent, programele publice de televiziune în format analogic poate implementa un program de extindere la nivel naţional a experimentului existent de televiziune digitală în standard DVB-T.

Strategia privind tranziţia de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră şi implementarea serviciilor multimedia digitale la nivel naţional a fost aprobată în luna iunie, prin hotărâre de Guvern.

Proiectul se va desfăşura până la data de 17 iunie 2015, conform obligaţiilor asumate de Guvern faţă de Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii. Această dată este obligatorie, deoarece transmisiile terestre analogice nu vor mai fi protejate de ţările vecine, care au implementat sau sunt în curs de implementare a serviciilor digitale.

În contextul aprobării strategiei, ministrul Comunicaţiilor Dan Nica, iniţiatorul strategiei, a arătat că aprobarea strategiei creează premise ca în România să funcţioneze o reţea de televiziune digitală, cel mai probabil gestionată de Societatea Română de Televiziune, pe structura TVR 2.

Pe de altă parte, în luna mai, CNA a avizat favorabil strategia prin care Societatea Naţională de Radiocomunicaţii va primi unul dintre cele cinci multiplexe ce vor fi acordate de statul român pentru tranziţia la TV digitală terestră, cu obligaţia de a retransmite TVR 1 şi 2, dar şi unele posturi private care emit analogic terestru.

În august 2010, Guvernul român a decis să amâne cu trei ani, până la 1 ianuarie 2015, tranziţia de la televiziunea analogică terestră la televiziunea digitală terestră. Această hotărâre a fost luată de Guvern, deşi România se angajase în faţa Uniunii Europene să finalizeze procesul de tranziţie la televiziunea digitală terestră până la 1 ianuarie 2012.

Decizia de atunci a Guvernului a determinat ANCOM să anuleze licitaţia pe care o demarase pentru a acorda primele două licenţe de TV digitală (multiplexe). Totodată, ANCOM a restituit celor şapte companii interesate de operarea primelor două multiplexe de televiziune digitală sumele pentru caietele de sarcini achitate în cadrul licitaţiei. Caietele de sarcini pentru cele două licenţe de TV digitală fuseseră achiziţionate de RCS&RDS, Romtelecom, TDF SAS, Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, Media Sat, Österreichische Rundfunksender GmbH&Co KG şi General Satellite Sofia.