CNAB: 748 de zboruri de pe Aeroportul „Henri Coandă” au avut întârzieri mai mari de 30 de minute, în ultima săptămână

 Numărul aterizărilor şi decolărilor pe/de pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" Bucureşti cu întârzieri mai mari de 30 minute a fost de 748 în intervalul 25 - 31 august, cu 122 mai puţine faţă de săptămâna anterioară, arată datele publicate, joi, de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
AGERPRES - J, 01 sept. 2022, 12:49
CNAB: 748 de zboruri de pe Aeroportul

Potrivit sursei citate, din totalul curselor analizate, mai mult de jumătate (390) au avut drept cauză întârzierea sau rotaţia echipajelor sau aeronavelor.

Cele mai multe zboruri întârziate s-au înregistrat, în ordine, la companiile aeriene Wizz Air (223 de zboruri), Blue Air (137 de zboruri), Ryan Air (123), Tarom (94 de zboruri).

De asemenea, în acelaşi interval de referinţă, au fost anulate 12 zboruri.

În intervalul 25 – 31 august 2022, pe AIHCB au fost operate 2409 zboruri, dintre care 2157 regulate.

Te-ar mai putea interesa și
Criteriu de performanţă la stat: să nu întârzii la muncă, spune Radu Miruţă. Salarii la stat de 50.000 lei lunar fără criterii de performanţă
Criteriu de performanţă la stat: să nu întârzii la muncă, spune Radu Miruţă. Salarii la stat de 50.000 lei lunar ...
Ministrul Economiei a dat exemplul unor directorii de companii de stat care câştigă 53.000 de lei pe lună, precizând că sunt salarii de 50.000 de lei fără criterii de performanţă. În plus,......
Admitere liceu în Bucureşti: lista liceelor, a profilelor şi a mediilor de admitere
Admitere liceu în Bucureşti: lista liceelor, a profilelor şi a mediilor de admitere
Elevii pot consulta pe platforma toe.hubproedus.ro oferta de licee bucureştene, a informat, duminică, primarul interimar ...
Șeful fondului suveran al Kazahstanului, în vizită la rafinăria Petromidia
Șeful fondului suveran al Kazahstanului, în vizită la rafinăria Petromidia
Nurlan Zhakupov, șeful Samruk-Kazyna, s-a întâlnit cu conducerea KazMunayGas și a subsidiarei acesteia, KMG International ...
Rutte va merge luni la Washington pentru discuţii cu Trump, anunţă NATO
Rutte va merge luni la Washington pentru discuţii cu Trump, anunţă NATO
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se va deplasa luni la Washington pentru o vizită de două zile, transmite duminică ...