CNAB anunţă finalizarea unor lucrări de reparaţii ale infrastructurii aeroportului Otopeni

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei, a anunţat marţi finalizarea lucrărilor de reparaţii la calea de rulare Golf a aeroportului Henri Coandă, unde, pe o suprafaţă de 6.000 metri pătraţi, a fost înlocuit stratul asfaltic degradat, potrivit News.ro.
Economica.net - mar, 09 iul. 2019, 15:11
CNAB anunţă finalizarea unor lucrări de reparaţii ale infrastructurii aeroportului Otopeni

Totodată, compania a anunţat că, în acest an, vor fi efectuate şi alte reparaţii.

„În cursul acestui an, vor mai fi efectuate atât lucrări de reasfaltare la zonele marginale şi zonele de touch-down ale pistei de decolare aterizare nr. 1 (08R-26L), cât şi în două dintre intersecţiile celor mai circulate căi de rulare, repectiv Charlie-Golf-November-Bravo şi Papa-Whiskey-Oscar. Totodată, se vor efectua lucrări de înlocuire a dalelor de beton de ciment degradate la Platforma 1 a aeroportului”, se arată CNAB într-un comunicat citat de News.ro.

Finalizarea acestor lucrări de reparaţii va conduce la creşterea capacităţii de operare pe suprafaţa de mişcare a aeroportului şi, totodată, la creşterea siguranţei în operare, spun reprezentaţii companiei.

Te-ar mai putea interesa și
HiSky a transportat 1,8 milioane de pasageri în 2025 și lansează zborurile spre Chicago, din iunie
HiSky a transportat 1,8 milioane de pasageri în 2025 și lansează zborurile spre Chicago, din iunie
Compania aeriană HiSky, fondată de Iulian Scorpan, fost director al Air Moldov, a anunțat că a transportat 1,8 milioane de pasageri în 2025. ...
Cipru preia preşedinţia rotativă a Consiliului UE cu negocieri dificile în perspectivă
Cipru preia preşedinţia rotativă a Consiliului UE cu negocieri dificile în perspectivă
Cipru preia joi, 1 ianuarie, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, care se roteşte la fiecare şase luni între cele ...
Prețurile carburanților au crescut masiv în România, ca urmare a creșterii accizelor, decisă de Guvern. Cât costă benzina și motorina la 1 ianuarie 2026
Prețurile carburanților au crescut masiv în România, ca urmare a creșterii accizelor, decisă de Guvern. Cât costă ...
Prețurile carburanților au crescut în România imediat după miezul nopții, cu până la 34 de bani pe litru, reflectând ...
De unde vine laptele din cele mai vândute cutii în România. Topul furnizorilor
De unde vine laptele din cele mai vândute cutii în România. Topul furnizorilor
Din cele nouă ferme care aprovizionează cei mai mari trei procesatori de lapte din România cu cele mai mari cantități ...