CNAB: Trafic aerian normal pe Aeroportul Henri Coandă, vineri dimineaţa

27 01. 2023
avion1

„Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, traficul aerian se desfăşoară în condiţii de iarnă, dar în parametri normali, conform planului de zbor. Aeronavele aterizează şi decolează în siguranţă. Nicio cursă nu este anulată din motive meteo şi nu se înregistrează întârzieri, cu excepţia celor generate de necesitatea degivrării aeronavei (la decolare), care se efectuează după îmbarcarea pasagerilor”, se precizează în comunicatul CNAB.

Pistele, platformele şi căile de rulare a aeronavelor sunt deschise şi operaţionale, fiind asigurate condiţiile pentru desfăşurarea operaţiunilor aeriene şi se intervine constant cu utilajele proprii pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiţii bune de operare, precizează sursa citată.

Informaţii în timp real despre situaţia zborurilor pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti pot fi găsite pe pagina de web www.cnab.ro.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti recomandă pasagerilor să îşi ia măsurile necesare pentru a se prezenta în timp la aeroport.