Ieşirea nordică de pe Valea Oltului se lărgeşte la trei benzi pe sens
CNADNR a semnat contractul pentru studiul de fezabilizate al lucrării Extindere la trei benzi a DN7 Valea Oltului, sectorul Boiţa-Veştem cu firma Egis România, preţul fiind de 129.000 de lei, se arată într-un comunicat. Durata de realizare este de 4 luni, fondurile provin din bugetul de stat.
„Sectorul Boiţa-Veştem DN 7 (E68) este un drum naţional european care face legatura între judeţele Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, traseul urmând cursul Văii Oltului traversând de la sud la nord Carpaţii Meridionali. DN 7 se încadrează în categoria drumurilor naţionale principale ce leagă Bucureştiul de oraşul Nădlac.
Având în vedere că acest drum este deschis traficului internaţional, iar intensitatea traficului pe drumul naţional DN 7 este în continuă creştere cât şi datorită faptului că drumul face legatura între două importante autostrăzi, Bucureşti-Piteşti şi Sibiu-Nădlac, s-a impus elaborarea acestui Studiu de Fezabilitate, ce va avea ca scop principal studierea posibilităţii amenajării unei benzi suplimentare necesare pentru creşterea capacităţii de trafic pe tronsonul aflat pe Valea Oltului”, se arată în comunicat.
DN7 Valea Oltului este unul dintre cele mai aglomerate drumuri din ţară, fiind ruta preferată de tranzit a României pentru transportatorii de marfă cu camioanele.