CNADNR a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate dintr-un „ciot” al autostrăzii Comarnic-Braşov

Economica.net
29 05. 2015
autostrada__muncitori_drumuri_mr_11_11026700_03823600

CNADNR a semnat, ieri, contractul pentru studiile de fezabilitate pentru Variantele de Ocolire Bușteni şi Comarnic, pentru 256.000 de lei, fără TVA, fonduri de la buget. Contractele de servicii au fost atribuite operatorului economic  Egis Romania, având o durată de implementare de 4 luni.

Potrivit Master Planului pe Transport al României, variantele ocolitoare ale localităţilor de pe Valea Prahovei reprezintă bucăţi din autostrada Comarnic-Braşov, un proiect în parteneriat public-privat, ce va fi realizat “în faze” până în 2023. Astfel, mai întâi va fi construită autostrada până în 2020, urmând ca cel mai târziu în 2023 să fie realizate variante de ocolire pentru Azuga, Buşteni, Sinaia şi Comarnic.

Sectorul Comarnic-Bușteni DN 1 (E60) este un drum național european care face legătura între județele Prahova și Brașov, traseul urmând cursul Văii Prahova, traversând de la sud la nord Carpații Meridionali. DN 1 se încadrează în categoria drumurilor naționale principale ce leagă Bucureștiul de orașul Brașov.
 
“Având în vedere faptul că acest drum este deschis traficului internațional, iar intensitatea traficului pe DN 1 este în continuă creștere și datorită faptului că drumul face legatura între două mari orașe, București, respectiv Brașov, s-a impus realizarea unor Studii de Fezabilitate ce vor avea ca scop principal studierea realizării variantelor de ocolire a Orașelor Bușteni și Comarnic, necesare pentru creșterea capacității de trafic pe tronsonul aflat pe Valea Prahovei”, se arată într-un comunicat al CNADNR.
În prezent, CNADNR şi Ministerul Transporturilor sunt în faza finală a negocierii pentru autostrada Comarnic-Braşov cu consorţiul desemnat câştigător  al acestui proiect, Vinci-Aktor. Potrivit directorului CNADNR Narcis Neaga, “în câteva zile” se va şti dacă acest proiect se va face sau nu. Statul român ar vrea ca printre finanţatori să fie instituţiile financiare BERD şi BEI, pentru a avea garanţia finanţării lucrărilor pe toată perioada de derulare a lor. Dacă Comarnic-Braşov se va face, variantele de ocolire Comarni şi Buşteni vor fi parte integrantă a sa.