CNADNR: Câştigătorul pentru primul lot al autostrăzii Nădlac – Arad ar putea fi desemnat în august
„Se estimează că procedura de achiziţie publică va fi finalizată în luna august 2013, iar durata de finalizare a lucrărilor va fi de 12 luni de la data semnării contractului”, se arată în răspunsul Companiei de Drumuri la solicitarea MEDIAFAX.
CNADNR a reziliat la finele anului trecut contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii, semnat cu asocierea Romstrade – Monteadriano Engenharia e Construcao – Donrep Construct, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor. În noiembrie 2012, gradul de execuţie al lucrărilor era de 27%.
Proprietarul Romstrade, Nelu Iordache, a fost trimis în judecată în dosarul privind deturnarea fondurilor pentru acest tronson, fiind acuzat de delapidare, fals în înscrisuri, spălare de bani şi înşelăciune.
CNADNR a reziliat recent şi contractul de proiectare şi execuţie a lotului 2, de 16,6 km, după falimentul constructorului austriac Alpine Bau, în condiţiile în care stadiul lucrării este de aproximativ 85%.
Reprezentanţii CNADNR au anunţat că în perioada următoare vor fi luate măsurile necesare pentru începerea procedurilor de achiziţie a lucrărilor rămase de executat, fără să ofere însă un termen concret în acest sens.
Autostrada Nădlac-Arad are o lungime de 38,8 km, proiectul incluzând şi construcţia unui drum de legătură între Nădlac şi DN7 în lungime de 5,91 kilometri. Costul total este de 240 milioane euro, iar termenul de finalizare a fost fixat iniţial pentru 2013.
Construcţia autostrăzii este finanţată din fonduri europene (85%) şi de la bugetul de stat.