CNADNR împânzeşte toată ţara cu şantiere în regie proprie. Ce şosele vor face angajaţii de la Drumuri
Lucrările în regie proprie de la groapa de circa 200 de metri din autostrada Sibiu-Orăştie vor fi finalizate luna aceasta, a spus Cătălin Homor, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Tot în regie proprie urmează să fie finalizate şi lucrările de pe Centura Sucevei, după cum a declarat în premieră pentru ECONOMICA.NET şeful de la Drumuri. Proiectul va fi implementat prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi.
„Modul acesta de rezolvare a problemelor va fi utilizat şi pentru alte proiecte şi aici aş vrea să enumăr câteva dintre ele. Pot să spun de Varianta de Ocolire a oraşului Suceava, unde lucrările sunt stopate de vreo trei ani. Am avut acolo probleme cu constructorul. Nu vrem să mai facem aceleaşi experimente nefericite, cu un final pe care noi nu ni-l dorim. Vrem să preluăm noi proiectul şi să-l ducem la finalizare. Stadiul lucrărilor este la 85%, vom prelua acest 15%. La sfârşitul lunii noiembrie vom avea proiectul pe masă, vom demara procedurile de licitaţie pentru materiale şi tot ce avem nevoie şi din luna martie, aprilie să începem lucrările acolo. Termen de finalizare: noiembrie 2017”, a explicat Cătălin Homor, prezent pe şantierul gropii de la Sibiu-Orăştie.
În ceea ce priveşte finanţarea lucrărilor, aceasta va fi asigurată ca şi în cazul gropii, din garanţia executată de la constructor.
„Sunt scrisori de garanţie. Identic cu ce am aplicat pe acest proiect, vor fi executate garanţiile respective, bani cu care vom finaliza lucrările”, a precizat Cătălin Homor.
În cazurile DRDP Bucureşti şi Timişoara, şeful de la Drumuri a menţionat că sunt mai multe proiecte luate în calcul pentru a fi realizate în regie proprie, fără a nominaliza însă unul anume. O situaţie similară este şi la DRDP Braşov, unde săptămâna viitoare urmează să fie analizate ce proiecte ar putea fi luate în calcul.
„La Bucureşti am mai multe proiecte, voi alege unul dintre ele. Cert e că fiecare DRDP va avea câte un proiect în regie proprie. Şi la Timişoara sunt mai multe proiecte, vom alege o variantă ocolitoare, poate o reabilitare. Nu pot să pun acum degetul exact pe un proiect”, a spus Homor.
Surse din domeniu susţin că la Timişoara ar fi necesară o centură care să facă legătura cu autostrada, în timp ce DRDP Bucureşti ar putea prelua proiecte care acum stagnează, precum construirea spaţiilor pentru benzinării de pe autostrada Bucureşti-Ploieşti sau reabilitarea drumului dintre Bucureşti şi Jilava.
DRDP Craiova ar putea realiza în regie proprie lucrările la Centura Balş iar DRDP Cluj va avea sectorul median, DN76 Ioneşti – Vârfurile, unde a fost reziliat contractul cu constructorul.
Pe lângă preluarea de proiecte blocate sau cu contracte reziliate, CNADNR vrea să demareze şi execuţia unor şosele noi în regie proprie. Un exemplu este „Autostrada Litoralului”, între Agigea şi Techirghiol, unde vor fi mobilizări impresionante de utilaje şi oameni pe şantier.
„Discutăm de 22 de kilometri şi termen de finalizare 2018. Putem spune ca orice proiect este clopotul lui Gauss, pleacă de la o mobilizare micuţă şi ajunge într-un maxim. Dacă discutăm la un maxim, ar fi 350 de utilaje şi 300-400 de oameni alocaţi”, a explicat Cătălin Homor.
După ce s-a specializat pe lucrări în regie proprie, Compania de Drumuri se şi dotează cu utilajele necesare.
„Aceste proiecte nu se vor face peste noapte, trebuie făcute corect studii de fezabilitate şi proiect tehnic şi în paralel să ne asigurăm resursele necesare, optime, că nu trebuie să le avem pe toate. Unele vor fi contractate, iar altele vor fi din companie. Vom face o balanţă şi vom alege varianta optima”, a mai spus Homor.
Şeful CNADNR a verificat din nou vineri şantierul pentru reconstrucţia porţiunii demolate de pe lotul III al autostrăzii Sibiu-Deva, pe care circulaţia va fi reluată până la sfârşitul lunii.