CNADNR: Mari întârzieri în proiectul de reabilitare a drumului naţional Deva-Oradea
‘Cu ocazia controlului pe care l-am făcut pe DN 76, am văzut ceea ce ştiam din documente şi mai ales din sesizările oamenilor şi ale autorităţilor locale, respectiv mari întârzieri în execuţia proiectului de reabilitare a DN 76. Finalizarea acestui proiect presupune măsuri concrete şi rapide: compania noastră să monitorizeze cu atenţie derularea activităţilor, iar antreprenorii să se concentreze pe mobilizarea şi derularea execuţiei lucrărilor, astfel încât să fie recuperat timpul pierdut până în prezent din varii motive’, a declarat Cătălin Homor, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), într-un comunicat.
Şeful Companiei de drumuri a subliniat că antreprenorii s-au angajat să respecte termenele contractuale asumate, în condiţiile în care le-a fost deja solicitată ‘o mobilizare rapidă şi o desfăşurare de forţe’.
‘Săptămâna trecută a fost transmisă o Notificare pentru lipsa de mobilizare în şantier. Atât pentru lotul 5, cât şi pentru loturile 1, Şoimuş – Brad şi lotul 4, Vârfurile – Ştei, am solicitat Antreprenorilor o mobilizare rapidă şi o desfăşurare de forţe, astfel încât să putem finaliza acest proiect. Fac public angajamentul celor trei Antreprenori ca în două săptămâni să-şi concentreze activitatea şi să demonstreze capacitatea de lucru în vederea respectării tuturor termenelor contractuale asumate. Consider că în acest moment sunt create toate premisele pentru ca Antreprenorii să respecte toate prevederile contractuale’, a precizat Homor.
Potrivit sursei citate, sectorul de drum DN 76, Soimuş – Brad, este realizat în proporţie 56,71% iar problemele întâmpinate până în prezent au fost cele de proiectare. Potrivit companiei de drumuri, acestea nu au un impact major asupra evoluţiei lucrărilor ce urmează a fi executate în perioada imediat următoare.
Pe Lotul 2, Brad – Ioneşti, lucrările sunt realizate în procent de 90%, conform graficului de lucrări.
Pentru Lotul 3, Ioneşti – Vârfurile, contractul de execuţie a fost reziliat în 24 septembrie 2015 iar stadiul fizic de execuţie a lucrărilor la data rezilierii era de 29,76%. Din cauza investigaţiilor suplimentare de natură tehnică, necesare actualizării Proiectului Tehnic elaborat în anul 2011, se estimează că finalizarea acestuia şi a Documentaţiei de atribuire va avea loc în cursul lunii septembrie 2016 iar lansarea procedurii de licitaţie va avea loc în cursul lunii octombrie 2016. Semnarea contractului este estimată pentru luna februarie 2017, iar începerea lucrările de execuţie pentru luna martie anul viitor.
Lotul 4, Vârfurile – Ştei, are un stadiu fizic de execuţie de 47,20%. ‘Pe acest lot, în cadrul vizitei de lucru efectuate, s-a constatat o mobilizare complet nesatisfăcătoare. În acest sens a fost transmisă o Notificarea de Remediere, ce are ca termen de realizare data de 27 mai 2016. Nerespectarea de către Antreprenor a prevederilor acestei Notificări va conduce la rezilierea Contractului’, precizează CNADNR.
Lotul 5, Ştei – Beiuş, are un stadiu fizic de 51,19% iar slaba mobilizare în şantier a fost motivată de constructor prin invocarea unui blocaj financiar cauzat de emiterea cu întârziere a Certificatelor de plată de către Inginer. Potrivit CNADNR, în data de 9 mai 2016 a fost transmisă către Antreprenor Notificarea de Remediere cu termen de realizare în data de 16 mai 2016 însă Antreprenorul a solicitat o extindere a termenului prevăzut în Notificare pentru mobilizare, aceasta aflându-se în prezent în analiză la Inginer. În situaţia în care Antreprenorul nu se va mobiliza în termenele stabilite, Compania va demara procedura de reziliere a Contractului.
Pentru Lotul 6, Beiuş – Oradea, contractul a fost reziliat în data de 25 mai 2015, iar la data respectivă avea un stadiu fizic 7,47%. ‘Starea de degradare a drumului la momentul rezilierii contractului a impus ca CNADNR să ia măsuri în regim de urgenţă în vederea realizării unei suprafeţe de rulare corespunzătoare şi eliminării restricţiilor de circulaţie impuse de lucrările de reabilitare a trei poduri începute de Antreprenor şi rămase nefinalizate. În paralel cu aceste lucrări deja executate, au fost realizate şi studii suplimentare de natură tehnică, necesare actualizării Proiectului Tehnic elaborat în cursul anului 2011. Acestea sunt estimate a fi finalizate în cursul lunii noiembrie 2016’, precizează comunicatul citat.
Lansarea procedurii de licitaţie este estimată pentru luna decembrie 2016, iar semnarea contractului poate avea loc în luna martie 2017, estimează autorităţile.