CNADNR revizuieşte studiul de fezabilitate pentru construirea autostrăzii Sibiu-Piteşti

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a lansat licitaţia pentru revizuirea studiului de fezabilitate la autostrada Sibiu-Piteşti, valoarea contractului pentru întocmirea documentaţiei fiind estimată la 61,4 milioane de lei (14 milioane de euro) fără TVA.
Economica.net - D, 01 apr. 2012, 11:06
CNADNR revizuieşte studiul de fezabilitate pentru construirea autostrăzii Sibiu-Piteşti

Scopul contractului este revizuirea studiului de fezabilitate, elaborarea sau revizuirea/actualizarea proiectelor de relocare/protejare utilităţi, precum şi acordarea de asistenţă CNADNR în vederea întocmirii aplicaţiei de finanţare şi a elaborării documentaţiei de atribuire pentru contractul de proiectare/execuţie, informează CNADNR.

Valorea estimată a contractului este de 61,39 milioane de lei lei fără TVA, iar durata preconizată este de 10 luni. Revizuirea studiului de fezabilitate este finanţată din fonduri europene nerambursabile (85%) şi de la bugetul de stat. Termenul limită de depunere a ofertelor este 6 iunie 2012.

Studiul actual de fezabilitate a fost realizat de compania de proiectare şi consultanţă IPTANA.

Fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu a declarat în luna februarie că Guvernul a renunţat la ideea construirii autostrăzii Sibiu-Piteşti prin parteneriat public-privat şi că proiectul ar putea fi finanţat din fondurile UE alocate României pentru transport în perioada 2014-2020.

Autostrada Sibiu-Piteşti este singurul tronson al Coridorului IV pan-european de transport pentru care sursa de finanţare nu a fost stabilită. În România, coridorul urmează traseul Nădlac-Arad-Deva-Orăştie-Sibiu-Piteşti-Bucureşti-Feteşti-Constanţa.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Lugoj – Deva: În curând vom vedea prima „luminiță” de la capătul unui „tunel al urșilor”
Autostrada A1 Lugoj – Deva: În curând vom vedea prima „luminiță” de la capătul unui „tunel al ...
În curând va fi străpunsă prima galerie de tunel din Autostrada A1 Lugoj - Deva, informează vineri Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara. Amintim că UMB lucrează la......
BEI va lansa TechEU, program de investiții de 70 de miliarde de euro pentru dezvoltarea firmelor tehnologice
BEI va lansa TechEU, program de investiții de 70 de miliarde de euro pentru dezvoltarea firmelor tehnologice
Banca Europeană de Investiții (BEI) ar urma să lanseze vineri TechEU, programul care vizează investiții de 70 de miliarde ...
Război Iran-Israel. „Totul a fost pus la adăpost”, spune un fost comandant al Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice
Război Iran-Israel. „Totul a fost pus la adăpost”, spune un fost comandant al Corpului Gardienilor Revoluţiei ...
Iranul şi-a pus la loc sigur uraniul puternic îmbogăţit înaintea atacului israelian, a declarat joi într-un interviu ...
Ion Iliescu este conștient și stabil cardiac, informează spitalul Agrippa Ionescu
Ion Iliescu este conștient și stabil cardiac, informează spitalul Agrippa Ionescu
Fostul președinte Ion Iliescu este conștient, stabil cardiac, cu asistare minimă respiratorie, informează, vineri, Spitalul ...