CNADNR: Transport agabaritic între Reşiţa şi Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, începând de luni
Transportul agabaritic pentru care a fost eliberată autorizaţie specială de transport se va derula pe ruta: DN58: Reşiţa – Int DN6 – DN58; DN6: Int DN6 – DN58 – Orşova – Centura Drobeta Turnu Severin – Filiaşi – Int DN65 – DN65F; DN65F: Int DN65 – DN65F – Int DN65 – DN65F; DN65: Int DN65 – DN65F – Slatina – Piteşti DN65B; A1: Piteşti – Int A1 – DNCB; DNCB: Int A1 – DNCB – Int DN6 – DNCB – Int DN5 – DNCB; DN5: Int DN5 – DNCB – Adunaţii Copăceni – Daia – Giurgiu; DJ507: Giurgiu ÷ Int DN5 – DJ507; DN5: Int DN5 – DJ507 – Giurgiu Pod Punct Trecere Frontieră.
Potrivit CNADNR, prin autorizaţia specială de transport, s-a impus însoţirea transportului de către două vehicule autorizate şi de un echipaj al Poliţiei Rutiere, scrie Agerpres.
Transportul se va desfăşura etapizat, cu întreruperea temporară şi locală a circulaţiei rutiere, precizează Compania.
Având în vedere faptul că acest transport va ocupa întreaga parte carosabilă, participanţii la trafic sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile reprezentanţilor Poliţiei Rutiere, astfel încât să nu se producă blocaje în trafic şi, în măsura în care este posibil, să evite utilizarea rutei pe care se va deplasa convoiul.