CNADNR va plăti 1,14 miliarde lei pentru loturile 2 şi 3 Lugoj-Deva, cu 45% sub valoarea estimată
Contractul pentru construcţia lotului 2 a fost atribuit la 18 octombrie asocierii italiene Salini – Secol. Proiectul a fost estimat la 1,081 miliarde lei, dar lucrările au fost adjudecate pentru 562,7 milioane lei.
Pentru lotul 3, contractul a fost adjudecat la 21 octombrie de consorţiul Teloxim Con (controlată de omul de afaceri Theodor Berna) – Comsa (Spania) – Aldesa Construcciones (Spania) – Arcadis Eurometudes (Olanda) pentru 579,9 milioane lei, proiectul fiind evaluat iniţial la 1,008 miliarde lei, potrivit unui anunţ al CNADNR.
CNADNR a primit 18 oferte pentru lotul 2, respectiv 16 oferte pentru lotul 3.
Câştigătorii celor două proiecte au desemnaţi în luna mai, însă procedurile au fost contestate.
La finele lunii iulie, Compania de Drumuri a atribuit asocierii Tehnostrade – Spedition UMB, companii controlate de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, un contract de 419,4 milioane lei, pentru proiectarea şi construcţia lotului 4 al acestei autostrăzi. Lucrările au fost estimate iniţial la 1,048 miliarde lei.
Sumele nu includ TVA.
Cele trei loturi însumează 71,9 kilometri. Proiectarea este preconizată să dureze maximum şase luni, iar execuţia lucrărilor cel mult doi ani.
În 2011 CNADNR a selectat consorţiul Tirrena Scavi-Societa Italiana per Condotte d’Acqua- Cossi Construzioni pentru primul lot al autostrăzii, constructorul avansând o ofertă de 681 milioane lei.
Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, a declarat la finele lunii octombrie că primul lot va fi inaugurat în decembrie.
Autostrada Lugoj-Deva face parte din Coridorul IV paneuropean iar lucrările sunt finanţate din Fondul de Coeziune (85%) şi din bugetul de stat (15%).