CNADNR va plăti despăgubirea de 1 milion de euro din bugetul anual special constituit în acest scop
Suma urmează să fie suportată din bugetul CNADNR, unde, anual, sunt prevăzuţi bani pentru despăgubiri, a declarat, joi, ministrul Transporturilor, Dan Şova, într-o conferinţă de presă.
‘Este o chestiune de umanitate cu ce s-a întâmplat cu tânăra care şi-a pierdut mâna. Este foarte bine dacă s-a dat această hotărâre judecătorească. Cum se va comunica, CNADNR va executa hotărârea judecătorească. Suma se va plăti din bugetul CNADNR unde există prevăzuţi anual bani pentru despăgubiri, pentru că din hotărârile judecătoreşti care se pronunţă anual există foarte multe sume care reprezintă despăgubiri, în special cele care vin de la exproprieri, pentru că exproprierile sunt stabilite la valori foarte mici şi de foarte multe ori cei care acţionează în instanţă câştigă. Deci, avem bugete de despăgubiri în bugetul CNADNR’, a spus Şova.
În opinia sa, există posibilitatea ca CNADNR să încerce să-şi recupereze banii de la cei care au fost vinovaţi de starea în care se afla parapetul de la locul accidentului, iar acest lucru s-ar putea face prin poprire pe salariu în cuantum de 50%.
‘Acolo, din ce m-am interesat, nu a lucrat o firmă, se afla în întreţinerea regionalei. S-au făcut nişte procese verbale în 2009 – 2010 care au stabilit dacă erau persoane vinovate sau nu. Normal că acum, pe legislaţie, suma trebuie imputată cuiva. Este o chestiune internă a CNADNR şi, după ce o să-şi termine ei ancheta, o să informeze şi dacă s-a identificat vinovatul. Probabil că CNADNR se va îndrepta împotriva persoanei sau persoanelor respective, aşa este conform legislaţiei. Eu nu aş vrea să anticipez, dar dacă va fi cineva de vină va fi găsit un inginer sau un lucrător. Inginerul sau lucrătorul mă îndoiesc că vor avea să plătească suma respectivă, deci se va ajunge la o poprire pe salariu, care ştiţi că are limitele ei, de 50%. Ori de câte ori există pagube care se produc în companiile sau în autorităţile statului şi se impută suma respectivă unei persoane întotdeauna este aceeaşi situaţie”, a explicat ministrul.
În ceea ce priveşte CNADNR, aceasta a fost reprezentată în instanţă doar de jurist consulţi.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va plăti daune morale de un milion de euro unei tinere care şi-a pierdut mâna dreaptă în urma unui accident rutier petrecut în 2006, a decis, miercuri, definitiv, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Georgiana Elena Ghegeliu a dat în judecată CNADNR la Tribunalul Bucureşti, după ce a fost implicată într-un accident auto, iar această instanţă a decis, în aprilie 2013, ca tânăra să primească daune morale de un milion de euro. Decizia a fost atacată de companie, iar în noiembrie 2013 Curtea de Apel Bucureşti a scăzut suma la 200.000 de euro.
Georgiana Elena Ghegeliu a făcut recurs, admis miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că suma ce va fi plătită de CNADNR să fie de un milion de euro.
Accidentul în urma căruia Georgiana Elena Ghegeliu şi-a pierdut mâna dreaptă a avut loc în 2006, în timp ce aceasta mergea, împreună cu prietenul ei, spre Braşov. Şoferul a tras de volan spre dreapta, pentru a evita o altă maşină care intrase pe sensul lor de mers, iar autoturismul în care se aflau cei doi a lovit un parapet metalic de pe marginea drumului. Un fragment din parapet a străpuns portiera dreaptă a maşinii şi i-a intrat tinerei în mână. Georgiana Elena Ghegeliu a fost dusă la spital, iar medicii i-au amputat braţul drept.
În urma procesului deschis în justiţie, instanţa a stabilit că de vină pentru producerea accidentului ar fi administratorul drumului, care nu a reparat elementele de siguranţă a traficului rutier montate pe acel drum, pe partea dreaptă a sensului de mers spre Braşov.