CNAIR a desemnat câştigătorul pentru reabilitarea podului peste braţul Borcea
Asocierea Maristar Com SRL – Hydrostoy AD va realiza lucrările de reabilitare a podului peste braţul Borcea, situat pe autostrada A2, la km 149+680, informează vineri Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, contractul pentru execuţia lucrărilor se ridică la valoarea de 67,75 milioane lei, fără TVA.
„Podul peste Dunăre de la Feteşti este un pod combinat de cale ferată şi şosea, de tip constructiv (grinzi cu zăbrele şi viaducte de acces), care traversează braţul Borcea al fluviului Dunărea şi, împreună cu podul similar de la Cernavodă, conectează oraşele Feteşti şi Cernavodă între regiunile Dobrogea şi Muntenia”, se menţionează în comunicat.
Potrivit CNAIR, în conformitate cu prevederile normativelor în vigoare, podul peste braţul Borcea se încadrează în clasa stării tehnice III.
„În cadrul contractului de reabilitare vor fi realizate o serie de lucrări de reparaţii complexe (înlocuirea hidroizolaţiei şi a căii pe partea carosabilă şi trotuare, înlocuirea parapetului pietonal şi direcţional, înlocuirea rosturilor de dilataţie, lucrări de reparaţii cu betoane speciale – la placa de suprabetonare a viaductelor de acces şi la pile, lucrări de refacere a protecţiei anticorozive la structura metalică, atât pe podul principal, cât şi pe viaductele de acces) care vor permite aducerea podului la o stare tehnică în conformitate cu cerinţele de calitate prevăzute în Legea 10/1995 privind rezistenţa şi stabilitatea la acţiuni statice şi dinamice, siguranţa în exploatare şi protecţia mediului”, se mai spune în comunicat.
Contractul prevede 24 de luni perioadă de execuţie a lucrărilor, iar garanţia este de 60 de luni.
Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii şi, respectiv, după soluţionarea tuturor contestaţiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.