CNAIR: Circulaţia pe lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu a fost deschisă luni
‘Comisia de Inspecţie Tehnică, împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere, au inspectat lucrările executate pe sectorul cuprins între km 60+500 – km 60+600. De asemenea au fost vizitate şi analizate şi celelalte puncte remediate de pe lotul III. (…) Comisia a constatat că sunt îndeplinite condiţiile necesare deschiderii traficului rutier în deplină siguranţă’, se menţionează în comunicat.
Pe de altă parte, instituţia susţine că, având în vedere problemele identificate în execuţia acestui lot de către antreprenorul cu care a fost reziliat contractul, s-a decis expertizarea întregului lot III, Orăştie – Sibiu. ‘În prezent procedura de achiziţie a expertizei este în desfăşurare’, se mai arată în comunicat.
Directorul general al companiei de drumuri, Cătălin Homor, a declarat că finalizarea cu succes a acestui proiect, în regie proprie, arată că instituţia trebuie să continue să îşi pregătească proiectele, să îşi stabilească foarte clar procedurile şi să îşi asume deciziile pe astfel de lucrări.
‘Am finalizat lucrările la Orăştie – Sibiu în regie proprie. Subliniez, în regia proprie a companiei de drumuri. A fost un proiect care ne-a pus la încercare, dar care a demarat o noua abordare a proiectelor pe care le avem în perspectiva. Acest proiect a fost o piatra de încercare atât pentru echipa care a lucrat efectiv – ingineri, responsabili cu calitatea, mecanici, şoferi, muncitori…dar mai ales pentru echipa care a manageriat acest proiect’, a explicat Homor.
Potrivit acestuia, cu acest proiect a fost demarat un amplu proces de reorganizare şi reformare a CNADNR. ‘Cu acest proiect am început să funcţionăm într-un sistem unitar, diminuând distanţa dintre cei din Central şi cei din teritoriu. Cu acest proiect încercăm să readucem compania la un nivel de recâştigare a încrederii şi de recunoaştere’, a subliniat directorul companiei.
În opinia sa, acest mod de implementare a proiectelor dă posibilitatea dezvoltării infrastructurii rutiere şi este un mod de a sancţiona eventualii constructori neserioşi.
Scurt istoric al lotului 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu
27 septembrie 2016 – Compania Naţională de Administrare a Drumurilor Naţionale din România (CNADNR) decalează termenul de finalizare a lucrărilor la lotul 3 din autostrada Orăştie – Sibiu din cauza ploilor.
19 august 2016 – Lotul 3 al autostrăzii Sibiu – Orăştie va fi redeschis traficului după jumătatea lunii septembrie, a susţinut ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, care a inspectat lucrările pe loturile 2, 3 şi 4 ale autostrăzii Sebeş – Turda. Sorin Buşe a precizat că este ‘esenţial’ şi ca traficul rutier să fie deschis în siguranţă.
30 mai 2016 – O singură asociere de firme a depus ofertă în vederea realizării expertizei tehnice a lucrărilor pe lotul 3 al Autostrăzii Orăştie – Sibiu, a informat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Oferta a fost depusă de asocierea SPC Elite Consulting SRL, ERRE VI.A. Ricerca Viabilita Ambiente SRL, Pro Iter Progetto Infrastrutture Territorioa (Proiter).
1 aprilie 2016 – Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a lansat procedura de licitaţie deschisă pentru atribuirea contractului pentru efectuarea expertizei tehnice asupra lucrărilor executate la lotul 3 al Autostrăzii Orăştie – Sibiu, valoarea estimată a acestuia fiind de 1,81 milioane lei, fără TVA.
13 ianuarie 2016 – Contractul cu Salini Impregilo pentru construcţia lotului 3 al Autostrăzii Orăştie – Sibiu a fost reziliat şi va fi demarat procesul pentru selectarea unui nou constructor care să remedieze deficienţele din zonă, lucrările urmând să fie finalizate în luna august, potrivit ministrului Transporturilor, Dan Costescu.
8 decembrie 2015 – Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a renunţat nejustificat la două dintre revendicările sale, în valoare de 2,1 milioane fiecare, respectiv la perceperea de penalităţi pentru întârzieri în derularea contractului pentru proiectarea şi execuţia Autostrăzii Orăştie – Sibiu Lot 3 (Sălişte – Cunţa), dând, astfel, antreprenorului un avantaj major în cazul ajungerii la arbitraj a disputelor pe tema întârzierilor înregistrate, relevă raportul Corpului de Control al Ministerului Transporturilor privind controlul efectuat la CNADNR.
24 noiembrie 2015 – Tronsonul Sălişte – Cunţa va rămâne închis atât timp cât vor cere procedurile de siguranţă, un termen limită pentru remedierea situaţiei de pe Autostrada Orăştie – Sibiu putând fi avansat doar după ce se fac studii şi se dă soluţia tehnică, a declarat ministrul Transporturilor, Dan Costescu.
6 noiembrie 2015 – Directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Narcis Neaga, a anunţat că a depus plângere penală împotriva constructorului autostrăzii Orăştie – Sibiu, din cauza faptului că o parte a autostrăzii trebuie refăcută din cauza unor greşeli de execuţie.
13 octombrie 2015 – Direcţia de Calitate din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a constatat abateri grave în ceea ce priveşte respectarea proiectului de execuţie aprobat pentru Autostrada Orăştie – Sibiu şi dispune demolarea şi refacerea secţiunii km 60 + 600 al Lotului 3. De asemenea, specialiştii CNADNR confirmă calitatea necorespunzătoare a pământului de fundare.
27 august 2015 – Directorul general al CNADNR, Narcis Neaga, a declarat că au loc la Bucureşti ultimele discuţii cu constructorul Salini Impregilo referitoare la porţiunea din autostrada Sibiu – Orăştie unde au apărut defectele de execuţie, iar dacă acesta nu respectă ce s-a convenit, CNADNR va rezilia contractul şi va prelua lucrările care trebuie executate pe porţiunea respectivă.
14 noiembrie 2014 – Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a anunţat că tronsonul de autostradă între Sălişte, judeţul Sibiu, şi Cunţa, judeţul Alba, cu o lungime de 22 kilometri, se deschide circulaţiei.
1 aprilie 2014 – Lucrările incluse în Lotul 3 din autostrada Orăştie – Sibiu vor continua cu italienii de la Impregilo, fără costuri suplimentare, a anunţat ministrul Transporturilor, Dan Şova.
24 martie 2014 – Contractul semnat între Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi Impregilo Group pentru realizarea segmentului de autostradă Orăştie – Sibiu (Lot 3) va fi reziliat, a anunţat ministrul Transporturilor, Dan Şova.
19 decembrie 2013 – Autostrada Orăştie-Sibiu a fost deschisă circulaţiei pe distanţa dintre Orăştie, judeţul Hunedoara şi Cunţa, judeţul Alba, respectiv pe o distanţă pe aproximativ 44 de kilometri, după ce anterior, în cursul aceleaşi zile, a fost inaugurat şi lotul 4 al acesteia, între Sălişte şi Sibiu, în lungime de 16 kilometri.